Psyful

Când vine vorba despre rezolvarea de probleme, putem urma un model extrem de simplu, prietenos, pe scurt: IDEAL.
I - provine de la cuvântul identificare;
D - propune o definire și o reprezentare a problemei;
E - sugerează o explorare a posibilei strategii sau a unei soluții;
A - acționarea este importantă, punând astfel în practică strategia;
L - look back, privește retrospectiv și evaluează problema.

Un concept destul de inedit al paradigmei comportamentale este acela de “tabula rasa”. Acesta sugerează, de fapt, că omul nu se naște cu niciun fel de dotare care să-l influențeze de-a lungul vieții. Behavioriștii susțineau că întregul comportament se modelează în funcție de ceea ce se întâmplă sau cm se raportează omul la lumea înconjurătoare. Cu alte cuvinte, totul se învață.

Există mai multe tipuri de probleme care se pot categoriza după cm urmează: slab definite sau bine definite. Cea de a doua subdiviziune se referă la faptul că problema este văzută din mai multe unghiuri sau perspective, iar astfel, rezolvarea este una ușoară.
Totodată, problemele pot fi rutiniere sau non-rutiniere. Numele acestora sunt destul de sugestive și se referă la frecvența cu care ele pot apărea.

Piramida nevoilor propusă de Maslow.

Ipoteza simulării pericolului susține că visele simulează anumite scenarii care conțin o serie de amenințări prezente sau acelea care, de-a lungul dezvoltării speciei noastre, au reprezentat un pericol conștient.

Anterior am văzut două dintre principalele strategii de rezolvare a problemelor. În cele ce urmează vom descoperi alte metode folosite.
Strategia de încercare-eroare presupune eliminarea a tot ceea ce nu a mers din varietatea de soluții.
O altă metodă este cea de insight sau, altfel spus, momentul când se înțelege cu adevărat natura a ceva sau a cuiva. Pur și simplu aflăm motivul pentru care s-a întâmplat și se evidențiază relația cauză-efect. Toți am avut un astfel de moment în care am realizat brusc ceva, iar dintr-o dată, rezolvarea problemei s-a descoperit prin formarea unor noi perspective. Cel mai des, insight-urile nu apar în momentul în care te gândești la acele rezolvări, ci apar spontan, brusc, în diferite conjuncturi.

În momentul în care vine vorba despre rezolvarea de probleme există două strategii principale pe care le putem folosi.
Acestea sunt crearea de algoritmi sau folosirea euristicii. Algoritmii se urmează pas cu pas și duc întotdeauna la o soluție corectă. Un exemplu relevant ar putea să fie formulele matematice. Unul dintre principalele dezavantaje caracteristic algoritmilor este ineficiența lor deoarece nu sunt practici. Ei necesită timp.
Euristica este simplificarea unui proces, iar lucrurile cunoscute, familiare reprezintă câteva elemente după care se poate realiza un ghidaj. De asemenea această metodă se utilizează în incertitudine.

Ce înseamnă de fapt intuiția?
Este acel sentiment când se ajunge la o concluzie fără o anumită judecată, fără să știi procesele gândirii exacte. Intuiția apare treptat, gradual, nu dintr-o dată.
O intuiție corectă înseamnă o bibliografie bogată și un bagaj de cunoștințe variat. O atenție sporită la detalii este factorul cheie ce susține o intuiție bine justificată, acumulând astfel, date din experiențe care se stochează în biblioteca minții. Ulterior, se găsesc potriviri între ceea ce se știe deja și situația actuală. Cu alte cuvinte, se descoperă același tipar deja existent.

În funcție de consecințele observate în comportament, exista așa numitele întăriri sau pedepse care modifică într-un fel sau altul frecvența cu care un comportament se va repeta sau nu.
Întăririle se referă strict la tot ceea ce duce concret la creșterea frecvenței comportamentului. Acestea se divid în două subcategorii: pozitive și negative. Cele pozitive înseamnă ca după un comportament se adaugă un stimul dezirabil (o laudă, un cadou), pe scurt, anumite recompense. În schimb, cele negative propun eliminarea stimulului dezirabil ce va crește frecvența comportamentului. Un exemplu simplu: în momentul în care știi ca urmează un test la care nu te-ai pregătit ai un comportament anxios, de panică. Plecând de la ora, stimulul este eliminat și intervine sentimentul de ușurare. În consecință, data viitoare când situația se va repeta, cel mai probabil comportamentul tău va fi similar.
Pedepsele se referă la scăderea probabilității de reapariție a comportamentului din cauza unei consecințe negative (o mustrare sau o notă mică).

Care este diferența principală dintre condiționarea clasică și cea operantă, specifice paradigmei comportamentale?
În primul rând, când vorbim despre cea clasică, aceasta se realizează prin asocieri. Persoana în cauză are un rol pasiv, adica asocierea e controlată de mediu sau de altcineva (exemplul cu câinii lui Pavlov). Cu alte cuvinte, se întâmplă ceva natural.
În schimb, în cea operantă, persoana are un rol activ. Pentru a apărea pedeapsa sau recompensa trebuie sa existe un comportament conștient, intenționat.

Tot în contextul teoriei învățării social-cognitive, apare condiționarea vicariantă. Aceasta presupune o condiționare obținută prin intermediul unei alte persoane observând și văzând cu exactitate care sunt consecințele.
Există diferite “grade” ale acestei condiționări. Spre exemplu, dacă doar este văzut un comportament crește probabilitatea de a-l reface. Dacă acesta este și observat și îi sunt văzute și consecințele probabilitatea de repetare crește și mai mult.

Cum funcționează conceptul de identificare în contextul teoriei învățării social cognitive?
Identificarea se produce în momentul în care există o imitare profund impregnată, care, cel mai probabil, s-a petrecut constant, pe o perioadă îndelungată, până a ajuns cu adevărat o obișnuință sau “un mod de viață”. Atunci se ajunge la identificare.
Un exemplu trist, dar destul de sugestiv este: atunci când într-o familie copilul își observă tatăl care o jignește sau o înjosește pe mamă, acel copil se va putea identifica cu figura paternă, iar la rândul său va proceda similar. Acest exemplu poate fi văzut și din cealaltă perspectivă: fata se va putea identifica cu mama, iar, la maturitate, se va regăsi în aceeași situație ca propria mamă, lăsându-se abuzată verbal.

https://dictionary.apa.org/
Este un dicționar creat special pentru domeniul psihologiei, care oferă detaliat semnificația a peste 25.000 de termeni de specialitate. Această platformă a fost creată cu sprijinul Asociației Psihologilor Americani (APA). 🧠✅

APA Dictionary of Psychology A trusted reference in the field of psychology, offering more than 25,000 clear and authoritative entries.

“Descoperă filosofia” editura Litera.
O parte din această colecție. Despre viața și activitatea marilor filosofi ai lumii.

Chestionar despre mersul la psiholog Acest chestionar a fost creat pentru a afla părerea generală a oamenilor despre mersul la psiholog.

Care sunt de fapt tipurile de învățare? Există două tipuri: cea activă și cea pasivă. Prima este caracterizată prin învățarea conștientă, sistematică, iar cea pasivă cunoscută și ca latentă este spontană, neintenționată și nu există niciun fel de întărire asupra ei. Altfel spus, este un comportament care nu poate să fie descompus, iar cel mai adesea el vine din curiozitate. Spre exemplu, observându-și părinții, un copil mic se preface și asociază telefonul imitând acțiunea de a vorbi la acesta cu orice obiect similar.

În contrast față de paradigma behavioristă, cea cognitivă pune mai mult accent pe cogniții, factori biologici și pe sentimente. Aceștia susțineau că învățarea nu se poate face fără aceste elemente, prin urmare nu ai cm să nu iei în calcul dimensiunile acestea.
Învățarea este multidimensională și poate fi influențată de mai mulți factori: comportament, factori personali și mediul înconjurător.

Nassim Taleb este un cunoscut eseist, statician, informatician, analist de risc, care a abordat de-a lungul vieții sale probleme controversate din realitatea în care trăim. Printre cărțile sale care s-au bucurat de un imens succes se numără: Lebăda Neagră, Antifragil și Când pielea ta e in joc.

Se cunoaște că hipnoza este strâns legată de sugestibilitatea individului. Dar care este factorul sau motivul pentru care o persoană deține un grad de sugestibilitate mai ridicat? O posibilitate speculativă ar fi legată de imersia noastră, adică capacitatea fiecăruia de a fi absorbit de diverse activități, contexte sau experiențe în viața de zi cu zi. Tocmai de aceea, o persoană își poate imagina că trăiește o situație simulată mult mai profund.
Astfel, experiența hipnotică este rodul capacității noastre de imaginare sau chiar a caracterului nostru adaptativ.

Elizabeth Loftus s-a luptat o bună parte din viața ei pentru a arăta semnificativitatea memoriei false. Mai jos este atașat un video în care ea vorbește liber despre acest subiect, fiind invitată la Ted Talk.

https://youtu.be/PB2OegI6wvI

How reliable is your memory? | Elizabeth Loftus Psychologist Elizabeth Loftus studies memories. More precisely, she studies false memories, when people either remember things that didn't happen or remember...

Hipnoza poate fi definită ca o stare în care atenția este focalizată asupra sugestiilor hipnotizatorului. Astfel, atenția subiectului se restrânge doar la aceste sugestii mult mai profund și mai puternic decât este, în mod normal, la alți stimuli.
Primul pas, spre a induce o stare hipnotică este intrarea într-o relaxare profundă. De asemenea, se cere atenție mare asupra sugestiilor date. Bineînțeles, există diferențe inter-individuale semnificative, iar, în consecință, starea hipnotică și implicit intensitatea ei diferă. Cu alte cuvinte, nu toată lumea trăiește aceleași experiențe, în același mod.
Cel mai popular zvon în simțul comun când vine vorba de acest subiect misterios al hipnozei este că prin intermediul acesteia subiectul își poate aminti și accesa traume diverse din copilărie. Dar, studiile recente au arătat că este foarte dificil să discernem ceea ce s-a întâmplat cu adevărat și ceea ce este doar o amintire falsă.
Cu toate că hipnoza nu se bucură de un succes remarcabil și este un subiect controversat, s-a dovedit științific că persoanelor cu un grad de sugestibilitate mai ridicat se pot induce sugestii hipnotice variate precum: cele auditive, vizuale (halucinații), sau chiar amnezie post-hipnotică.

Ce semnifică condiționarea clasică?
Aceasta se referă la învățarea prin asociere a unui stimul condițional la unul necondițional. Unul dintre cele mai relevante exemple este experimentul cunoscut a lui Ivan Pavlov. Acesta și-a învățat propriul câine să saliveze în momentul în care acesta vede o lumină, asociind, astfel, punctul luminos cu aducerea mâncării.
Acest lucru s-a întâmplat în repetate rânduri până când s-a realizat învățarea clasică. Ulterior, după ce se învață un anumit comportament, se poate produce extincția. Aceasta semnifică ruperea asocierii stimulului condițional de cel necondițional. Condiționarea clasică poate să nu fie permanentă.
Generalizarea este un alt concept specific învățării clasice. Noi tindem să asociem stimulul condițional cu un stimul similar care va produce același răspuns condițional.

Cum este conștiința văzută în psihologie?
Pentru început, aceasta este destul de greu de definit deoarece nu știm care este natura ei exactă. Aceasta cuprinde o serie de experiențe subiective la care nu pot avea acces doar subiecții în cauză. De-a lungul timpului s-a dorit o definire mai specifică a acestei conștiințe pe baza funcțiilor pe care le are: monitorizare și control.
Monitorizarea se ocupă în special de toate informațiile care vin pe diferite căi senzoriale care sunt ulterior planificate schematic. Prin control înțelegem controlarea propriu-zisă a informațiilor, unde se decide dacă acestea au o importanță sau nu pentru noi. Aici intervine ceea ce se numește the “hard problem”. Fenomenele fizice, spre exemplu, sunt observabile și investigabile pur obiectiv, în timp ce conștiința nu este similară, iar nimeni nu are acces la ea, uneori nici măcar noi. Un exemplu sugestiv Ar fi în momentul în care un stimul (lumină) ne este arătat foarte rapid, dar aceasta este foarte greu percepută de unii, existând un dubiu. Conținutul stimulului nu este observabil, drept pentru care, conștiința se află la granița dintre conștient și inconștient.
În momentul în care cercetătorii vor să studieze capacitățile conștienței, acele informații vor fi obținute pe baza introspecției oamenilor. Drept urmare, nu sunt niște rezultate acurate pentru că emoțiile și gândurile oamenilor fluctuează, iar rușinea și distorsionarea adevărului sunt factori ce pot apărea într-un studiu de genul acesta. Cele menționate anterior ar fi câteva dintre exemplele care evidențiază motivul pentru care conștiința este vagă, greu de studiat.

Cum procesăm informațiile care ne sunt introduse în creier prin intermediul organelor de simț? Bineînțeles, toate acestea se petrec în diferite contexte. Astfel avem următoarele:
Pragul absolut se referă la momentul exact în care un stimul este perceput de organele noastre de simț, indiferent care ar fi acelea.
Stimulii subliminali nu sunt receptați conștient, dar ei există puternic înrădăcinați în subconștientul nostru. Spre exemplu un miros subtil simțit într-un magazin. Acesta are scopul de a interacționa cu zona inconștientă și asocierea lui cu ceva plăcut. Aici se poate observa o corelație cu pragul diferențial ce reprezintă minimul care e necesar pentru a sesiza o schimbare în mediu.
Din toate aceste informații preluate din mediul înconjurător, se extrage un anumit sens, relevant sau nu pentru noi. Astfel, procesele se împart în două categorii: bottom-up și top-down, în funcție de zona de unde sunt receptate aceste semnale.
Procesul bottom-up emite semnale de la exterior spre creier, iar cele top-down de la creier spre receptorii organelor de simț.

Am mai vorbit anterior de Sigmund Freud și figura lui cu adevărat controversată. Dar cm gândea, de fapt, acesta? Întreaga teorie freudiană se concentrează pe partea inconștientă din mintea noastră, parte care acumulează, încă din copilărie, anumite frustrări care sunt reprimate și ascunse. Astfel, el considera că la baza personalității fiecărui individ stau o serie de instincte primare: supraviețuirea, reproducerea și agresivitatea care au baze biologice. Societatea care impune o serie de norme, generează, într-un final, conflicte între structurile psihicului.
Care sunt aceste structuri care alcătuiesc personalitatea și care sunt caracteristicile fiecăreia?
Id-ul conține cea mai multa energie și se axează în principal pe nevoile bazale, de reproducere sau de agresivitate. În acestă componentă este urmărită gratificarea imediată a nevoilor, prin prisma principiului plăcerii. De asemenea, este o parte irațională și inconștientă. Un exemplu concret se poate observa la bebeluși.
Ego-ul se află în preconștient, și se focalizează pe principiul realității. Această parte a minții noastre își dorește o gratificare realistă a impulsurilor Id-ului și aduce o satisfacție de lungă durată. Totodată, Ego-ul este un mediator între Id și Supraego. Un exemplu clar unde mintea preconștientă este evidențiată este în momentul în care ne aflăm într-un context social (la școală). Există niște reguli de respectat (nu putem avea un comportament necontrolat). Mintea noastră deține aceste reguli, dar nu e necesară amintirea lor la nivel conștient. De asemenea, automatismele (clipitul) intra în zona preconștientă.
Supraego-ul este o parte conștientă, care are valori morale ideale, perfecte, adesea diametral opuse față de cele ale Id-ului.
Cu siguranță ați mai văzut celebrul iceberg freudian. Mai jos este ilustrarea lui.

Te-ai întrebat vreodată în ce constă adaptarea senzorială și care este scopul ei?
Această adaptare senzorială sugerează faptul că senzația percepută dispare cu timpul. Cu alte cuvinte, ne obișnuim cu acel stimul care acționează asupra noastră. Faptul că, la un moment dat, nu ne mai simțim propriul parfum, sau nu mai conștientizăm contactul hainelor cu pielea, nu sunt altceva decât exemple ale adaptării sezoriale.
Rolul acesteia este de a ne permite să ne direcționăm atenția asupra altor stimuli posibili importanți pentru corpul nostru.