Psiholog Tudor Lucian

Voi aborda în continuare o temă ce ține de ADHD - fără să plictisesc cu informații cunoscute de toată lumea - și legătura sa cu analfabetismul funcțional din România. Este și o critică dar și modul în care mă poziționez față de niște chestiuni de interes general care se leagă de sănătatea psihică.

Ascultam o profesoară de matematică, vorbindu-mi despre foarte "puțini" elevi de clasa a 12-a, dar mai mulți din clasele mici, care nu știu să înmulțească, să facă împărțiri sau alte calcule aritmetice de bază. Fenomenul este tare cunoscut sub numele de "analfabetism funcțional" sau lipsa unor competențe de bază de a citi, scrie și de a calcula. Ca psiholog, acord o atenție specială acestui fenomen pentru că el explică problemele de învățare ale oamenilor care se auto-diagnostichează cu ADHD și prin urmare, vizez originea multor probleme relaționale, mentale sau emoționale prin recomandări corespunzătoare.

De ce acord atenție specială în cabinet la asta? Simplu spus, pentru că o persoană cu analfabetism funcțional are probleme de comunicare, atât de exprimare a propriilor idei cât și de înțelegere a mesajelor celor din jur. Anxietatea socială în cazul unor astfel persoane nu se datorează exclusiv datorită unei stime de sine scăzute, ci a faptului că persoanele se simt limitate în exprimarea personală de aceste carențe sau deficiențe de limbaj și de înțelegere, fiindu-le rușine de faptul că ar putea fi judecate sau înțelese greșit din cauza dificultăților de exprimare.

Ce se întamplă cu educația în România și deci, cu unul din indicatorii importanți ai analfabetismului funcțional? Peste jumătate de elevii de clasa a VIII-a (57%) nu au luat nota 5 la matematică iar mai mult de un sfert, sub nota 5 la limba română (26%) - sursa edupedu. Răspunsul la întrebare nu o dau cifrele ci felul în care sunt tratați acești copiii de către educatori, profesori și sistemul național de educație precum și criza actuală din învățământul preuniversitar la care a contribuit și pandemia plus utilizarea ineficientă a tehnologiei pentru orele online.

Fără să mai aduc în discuție faptul că o majoritate tot mai mare de copiii se plâng că sunt jigniți de profesori, agresați de colegi, umiliți pe mai multe fronturi inclusiv de părinți, nu doar de profesori. Mediul școlar actual are mai mult aerul unei școli de corecție a comportamentelor deviante sau de menținere în control a "delincvenților", așa cm sunt percepuți majoritatea copiii sau adolescenții, care nu mai ascultă persoanele plicitisite de predat sau care dictează o materie pe care nu cunosc. Aici nu exclud faptul că nu există profesori buni în România și cu dorința de a educa. Există cu siguranță, dar sunt prea puțini din ei care au tact și simț pedagogic, având prea multe izbucniri necontrolate.

Problema nu este de găsi țapul ispășitor prin a atribui exclusiv vina copiilor, profesorilor, a părinților și nici sistemului, criza este o combinației acestor factori. Problema de facto este una de cultură, comunitate și comunicare. În România nu există o cultură pozitivă a educației iar comunitatea de oameni responsabili să o gestioneze (fie instituțiile sau indivizii per se) nu au o atitudine pozitivă, receptivă și sănătoasă față de cei care se educă. Iar comunicarea dintre comunitățile de părinți, formatori și instituții este una deficitară și lacunară în multe privințe.

În ciuda combinării diverșilor factori, să nu uităm că un copil este sub asediul constant al vocile critice, uneori nejustificat de dure, ale părinților și profesorilor și acestea vor fi internalizate de copil și astfel, își va vorbi și el, considerând că "nu este bun de nimic", este "prost" și "nu știe nimic". Educația înseamnă în primul rând formarea ca om, înaintea formării oricăror competențe. Neglijând faptul că cei mici sau adolescenți sunt oameni în formare, asta a contribuit la o cultură toxică educației.
Cultura oricărei civilizații prospere, a plecat de la o atitudine specială acordată educației și formării unui caracter moral, nu de la un sistem de supraveghere și control strict al celor mici.

Ce vedem acum în ecuația problemei și ce legătură are ADHD-ul și analfabetismul funcțional în România? Un astfel de mediu generează un stres care afectează multe din funcțiile psihice ale oricărui om, dar ale unui copil? Copiii sau adolescenții nu au doar probleme de concentrare, care sunt primele afectate de fiziologia stresului, ci emoționale și un nivel redus de competență școlară cauzat de un sistem gândit pentru manuale și nu ființele vii din băncile școlii, pline de energie, potențial şi imaginație.

"De ce analfabetism funcțional și nu ADHD? doar am dificultatea de a mă concentra și pierd lucruri, ba îmi amintesc că sunt și impulsiv uneori". Uite că nu ai ADHD, așa simplu. Ca să fii diagnosticat cu ADHD trebuie să fie făcută o evaluare serioasă iar problemele de atenție să îți afecteze multe din domeniile vieții, nu doar concentrarea la un examen de matematică sau limba română.

De asemenea, prea mulți se auto-diagnostichează cu ceva, doar pentru că au citit pe internet o listă sau au făcut un test online care îi pune în categoriile persoanelor care chiar se confruntă în mod serios cu această problemă. Atenție, nu sugerez că nu există persoane care au ADHD și nu au probleme de literație, este comun pentru ele de fapt să prezinte probleme de analfabetism funcțional, cele două se pot întâlni datorită unor probleme de neurodezvoltare (aici este încă o arie în plină cercetare), dar prea ușor oamenii care au probleme de concentrare se ascund în spatele acestui diagnostic, deși prevalența ADHD-ului este sub 5% în populația generală (pentru aproximări mai exacte, recomand studiile la câteva click-uri distanță pe google-scholar pe această temă). Iar în România, ratele mari de analfabetism funcțional și lipsa de concentrare la elevi nu ar putea conduce la concluzia aberantă că toți au simptome sau chiar ADHD.

Dincolo de problemele și cauzele sistemice ale analfabetismului funcțional din România, eu cred că până nu se elaborează un program-cadru direct pentru a ameliora și rezolva problemela competențelor de bază, tot mai mulți copii, deveniți adolescenți și apoi adulți, se vor simți chinuiți de lipsurile unui trecut educațional care le-a neglijat nevoile dezvoltării lor și vor suferi un nivel de stres tot mai mare față de multitudinea de probleme care caracterizează viața unui om adult.

A fi autentic, empatic, conectat la sine și ceilalți, viu, spontan, conștient de sine, deschis la nou, rezilent la provocări și dificultăți, activ, asumat nu este un "produs" al dezvoltării și sutelor de ore de ședințe de terapie personală.
Este un proces constant de calibrare și recalibrare la sine și la lume, idei, oameni, perspective, eșecuri și succese. Terapia este o cale, o soluție modernă la durerea psihică însă nu o soluție magică și în niciun caz "unică".

Există o nouă tendință datorită unei cunoașteri mai avansate a organismului uman reflectată în medicina personalizată (de exemplu, cunoasterea profilului metabolic) ca să intervii fin asupra problemelor de sănătate atât mentale cât și fizice. Paradigma se va schimba și cred că practicile psihiatrice sau clinice dispuse la malpraxis, vor deveni mai umane și bazate pe individ mai degrabă decât standardul grupurilor.

Suferința umană este universală. Asta este o tautologie de care se face abstracție în practica psihiatrică, unde separarea dintre sănătatea mentală și tulburarea psihică devine insensibilă și strictă, punând oamenii în categorii. Eu nu consider că oamenii din terapie sunt narcisiști, histrionici sau obsesivi-compulsivi. Da, este util conceptul dar nu absolut când lucrezi cu suferința umană în profunzime. Ai nevoie de simțul durerii ca să mergi la cauzele acestor probleme nu doar de protocoale.

Ceea ce eu găsesc foarte empowering în procesele emoționale ale oamenilor din terapie este momentul în care conştientizează că ei nu sunt victimele unui trecut ci al unui prezent emoțional pe care îl pot gestiona şi de care sunt responsabili.

Ce doare și este la limita suportabilității ființei umane nu este pierderea în sine, ci sentimentul anticipării și al doliului pierderii: a unei persoane, a unei conexiuni, a unei vieți, a unei imagini despre sine. Pentru că pierderea în sine este un șoc. Când pierdem realmente ceva, reactia noastră este de șoc, nu de durere. Durerea apare înainte și după ce ai pierdut ceva. Acela este momentul de trezire la realitate, momentul când îți dai seama cât de fragil și sensibil este totul.

Te-ai despărțit în ultimul timp de un prieten? Despărțirile de prieteni sunt un subiect despre care nu se vorbește în discuțiile despre sănătatea mentală, însă este unul foarte relevant:

Prieteniile încep cu un moment intim de împărtășire și dispar cu unul de tăcere.

Din primul moment real de împărtășire, cineva devine confidentul tău, iar în timp, printr-un proces dificil de încredere, parte din rețeaua ta de suport. El îți știe temerile, poveștile de viață, îți apreciază calitățile, glumele sau lipsa lor și critică "derapajele".

Pentru că prieteniile se bazează atat de mult pe împărtășire și înțelegere reciprocă, despărțirea de un prieten se întâmplă în general din cauza unor discontinuități de comunicare.

Asta se întâmplă pentru că prietenul este suficient de aproape să îi iubești și suficient de departe cât să nu îi rănești atât de profund ca pe partenerul romantic. Iar lipsa de comunicare duce inevitabil și direct la lipsa de conexiue și pierderea prieteniei.

Odată ce pierzi un prieten, te poți confrunta cu un proces de doliu dureros. Este important să procesezi ce se întâmplă pentru că prieteniile se "conectează" la rețea și la oamenii comuni. Pierderea unui prieten poate conduce la un sentiment de înstrăinare față de cercul comun, chiar auto-excluziune.

Dacă te confrunți cu pierderea unui prieten, ai nevoie de susținere și spațiu de procesare ca atunci când te despărți de partenerul romantic, doar că în mod diferit.

Cum te simți singur în relațiile tale?

Ce înseamnă să fii autentic? Ce legătură există între autenticitate și fericire? Aici sunt câteva idei prin care poți să îți dai seama de autenticitatea ta și cm poți ajunge mai fericit prin a fi mai autentic

Oamenii de piatră și de sticlă în terapie, două categorii largi în care fiecare dintre noi se poate regăsi. Spor la lecturat!

Ce este neuroplasticitatea? Cum putem să o accesăm pentru o calitatie a vieții mai ridicată? Mai jos sunt câteva idei prezentate simplu pe înțelesul tuturor. Spor la lecturat!

Un scurt overview asupra tulburării de personalitate narcisista, exemple de personaje din filme sau seriale care prezintă profilul psihologic al tulburării, simptome și tratament

Cum recunoaștem un psihopat?