Facultatea de Drept ASE
Facultatea de Drept ASE București oferă studenților săi un program inovator de studii în drept
Suntem încântați să anunțăm participarea Profesorului Patrick Sensburg în calitate de Keynote speaker la Conferința Internațională „Perspectives of European Business Law”, organizată de Facultatea de Drept ASE și Centrul de Studii de Drept European al Afacerilor, alături de Asociația Română de Dreptul Afacerilor. 🎙️
Patrick Sensburg este profesor de Dreptul Uniunii Europene, licențiat în drept și științe politice. A fost asistent de cercetare la Universitatea din Hagen, unde și-a obținut doctoratul. Din 1999 până în 2004, Patrick Sensburg a fost director executiv al Asociației Germane pentru Mediere (DGM). Din 2005 este membru al comitetului de conducere al DGM. Între 2000 și 2006, Prof. Sensburg a lucrat ca avocat la societatea de avocatură Maslaton & Kollegen. Din 2006 până în 2008 a fost profesor la Universitatea Federală de Științe Administrative Aplicate. Din 2008, este profesor de Drept Public și Drept European la Universitatea de Științe Aplicate pentru Poliție și Administrație Publică din Renania de Nord-Westfalia, inițial la Münster și, începând cu 1 ianuarie 2022, la Köln. Din 2009 până în 2012 a fost lector de Drept European la Școala Internațională de Economie și Administrarea Afacerilor din Riga (RISEBA), iar din 2016, este visiting professor la Academia de Studii Economice din București și din 2016, de asemenea, la Universitatea din Viena.
Prof. Sensburg a fost membru al Parlamentului Germaniei din 2009 până în 2021. A fost președinte al Comisiei de Drept European din 2009 până în 2017. Din 2014 până în 2017 a fost, de asemenea, președinte al Comisiei de anchetă NSA. Între 2017 și 2021, a fost președinte al Comisiei pentru Controlul Alegerilor, Imunitate și Regulament. Din 2022, este membru al Comisiei G-10 a Parlamentului German, care autorizează supravegherea de către serviciile de informații.
Vă invităm să luați parte la această conferință de excepție și să descoperiți perspective valoroase asupra Dreptului Afacerilor în context european, alături de experți de renume! 🌍💡
🔹 Sesiune de lucru intensă la Postuniversitarul Dreptul Bancar și al Noilor Tehnologii 🔹
Ieri, 4 noiembrie, cursanții programului postuniversitar de Drept Bancar și Noile Tehnologii au avut parte de o sesiune de lucru dedicată proiectelor inovative! 💡 Organizată în format hibrid, atât online, cât și cu participare fizică, participanții au dezbătut soluții de integrare a aplicațiilor de inteligență artificială în activitatea bancară de zi cu zi.
Sub coordonarea domnului Mihai Selegean și a doamnei Estela Mihai, am explorat potențialul AI pentru a transforma sectorul financiar prin eficientizare și inovație. 🧠💻
📢 Vă invităm la cea de-a 3-a ediție a Conferinței Internaționale „Perspectives of European Business Law”, pe 15 noiembrie 2024, de la ora 9:30, în sala B304 (Piața Romană nr. 7)!
📚 Organizat de Facultatea de Drept ASE, împreună cu Centrul de Studii de Drept European al Afacerilor și Asociația Română de Dreptul Afacerilor, evenimentul reunește cadre didactice, practicieni și reprezentanți ai instituțiilor publice și organizațiilor profesionale.
Conferința se adresează practicienilor, cercetătorilor, doctoranzilor și cadrelor didactice și reprezintă o platformă pentru dezbateri. Vor fi acceptate lucrările referitoare la secțiunile conferinței, care urmăresc să inițieze dezbateri interesante.
Anul acesta, Conferința va aborda mai multe subiecte importante relevante în context european: dreptul societar, piața unică, concurența, dreptul european al contractelor, drept fiscal, drept bancar, dreptul muncii, dreptul consumatorilor și drept penal. ⚖️
🔵 Participarea este gratuită, atât pentru cei care doresc să susțină lucrări științifice, cât și pentru cei care vor să audieze prezentările și dezbaterile ulterioare. Lucrările prezentate vor fi publicate în prestigioasele reviste „Dreptul” / “Law Review” și European Business Law Journal, ambele indexate în mai multe baze internaționale. 📖
Date importante:
📝 4 Noiembrie: Trimiterea formularului de participare cu titlul și rezumatul lucrării
📄 10 Noiembrie: Trimiterea textului integral
✅ 12 Noiembrie: Confirmarea prezentărilor
📲 Mai multe detalii și înscriere: www.europeanbusinesslaw.rsbl.ro sau la [email protected].
📢 Facultatea de Drept ASE dă startul cercurilor studențești, sesiuni dedicate pregătirii studenților pentru examenul de licență și, implicit, examenele de admitere în profesiile juridice. Primul dintre acestea va fi dedicat Dreptului civil. Partea generală.
🔍 Tema: Prescripția extinctivă
🗓️ Data: 4 noiembrie, ora 16:30
📍 Locația: sala 0602
👩🏫 Cadru didactic titular: Lect. univ. dr. Ana-Maria Lupulescu
Acest eveniment este o oportunitate excelentă pentru a aprofunda cunoștințele necesare examenelor viitoare și pentru a dobândi o mai bună înțelegere a conceptelor esențiale de drept.
Vă așteptăm cu drag! 🤓
🏆 Primul meci al Echipei DreptASE din noul sezon al Ligii Economistului a fost unul interesant și finalizat cu victorie! 🎉
Felicitări călduroase noilor membri, care au adus un suflu proaspăt echipei și au intrat pe teren cu ambiție și pasiune, dar și „veteranilor”, care ne-au arătat încă o dată ce înseamnă dedicarea și experiența! Suntem mândri de toți pentru efortul și determinarea de care au dat dovadă! 👏
Mulțumim echipei Facultății de Business și Turism pentru un joc fair-play și plin de energie! 🤝
Hai, echipa DreptASE! ⚽️
📢 Facultatea de Drept ASE și Asociația Studenților Facultății de Drept ASE vă invită la o competiție de tradiție – ajunsă la a 4-a ediție! 🎉
🌍 Tema acestui an: „Evoluția drepturilor omului: De la Convenția Europeană a Drepturilor Omului la provocările contemporane” – o oportunitate unică de a explora și analiza evoluția drepturilor omului și impactul său în contextul provocărilor din zilele noastre. Participanții vor avea șansa de a aduce perspective inovatoare și de a contribui la o tradiție academică de prestigiu, recunoscută pentru calitatea lucrărilor prezentate și nivelul dezbaterilor.
🎓 De ce să participați? Această competiție oferă studenților pasionați de drept o platformă pentru a-și demonstra abilitățile de cercetare și argumentare, dar și pentru a-și dezvolta gândirea critică și capacitatea de a aborda probleme complexe.
📅 Calendar competiție:
🔹 Înscrieri: 8 - 15 noiembrie
🔹 Depunerea proiectelor: 16 noiembrie - 3 decembrie
🔹 Prezentarea proiectelor: 13 decembrie
👉 Înscrieți-vă acum și arătați-vă potențialul! Fiți parte din tradiția Facultății de Drept ASE și contribuiți la discuții relevante despre drepturile omului în societatea contemporană.
🔗 Pentru detalii suplimentare și înscriere: https://drept.ase.ro/competitii-studentesti/
Ultimele două zile de înscrieri! ⏰
Nu ratați șansa de a participa la competiția științifică studențească Perspectives of European Business Law! 📚✍️ Este momentul să vă puneți în valoare cunoștințele și să contribuiți cu o lucrare redactată în engleză la acest domeniu de interes în lumea juridică actuală.
🗓️ Până pe 1 noiembrie mai puteți depune cererea de înscriere și declarația de consimțământ! Proiectele vor putea fi trimise între 4 și 11 noiembrie, iar cele mai bune vor fi premiate în cadrul Conferinței Internaționale „Perspectives of European Business Law” pe 15 noiembrie. 🏆🌟
Așteptăm înscrierile voastre! 🤓
📢 Liga Economistului - Prima etapă
Vino să susții echipa Facultății de Drept ASE în primul meci din Liga Economistului! ⚽
🔵 DREPT ASE vs. Business și Turism
📅 Sâmbătă, 2 noiembrie
⏰ Ora 16:00
📍 Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei
Haideți să facem galerie și să arătăm că Drept ASE excelează și pe teren, nu doar în sălile de curs! 🥇
Astăzi, conducerea Facultății de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București s-a întâlnit cu studenții anului al treilea pentru a discuta aspecte importante legate de organizarea semestrului și de dezvoltarea activităților academice și extracurriculare. Printre temele abordate s-au numărat programarea examenelor, susținerea probelor de evaluare, participarea la sesiuni științifice și competiții studențești, oportunitățile de afirmare profesională și implicarea în revistele studențești. De asemenea, s-a pus accent pe cercurile de pregătire pentru examenele de admitere în profesiile juridice.
Le mulțumim studenților pentru prezență și sperăm să îi vedem implicați activ în cat mai multe inițiative ale Facultății de Drept ASE!
🌍 Facultatea de Drept ASE continuă cu pași hotărâți procesul de internaționalizare! În perioada 21-25 octombrie 2024, dl. lect. univ. dr. Dragoș Mănescu, prodecan al facultății, a susținut o serie de cursuri de European Business Law și EU Law la prestigioasa Universitate din Wroclaw, în Polonia, în cadrul parteneriatului nostru academic și al programului Erasmus+ 🇪🇺📚.
Aceste experiențe academice transfrontaliere implică o colaborare intensă, dar și o armonizare a legislațiilor și a perspectivelor culturale diferite. Profesorii noștri au astfel șansa de a împărtăși metode de predare, cunoștințe și abordări inovatoare cu colegi din întreaga Europă, în beneficiul tuturor – atât pentru cadrele didactice implicate, cât și pentru studenții noștri, care câștigă o perspectivă mai amplă asupra educației juridice și a legislației internaționale 🤝📖.
Felicitări echipei noastre pentru acest pas important! Continuăm să construim punți și să deschidem noi orizonturi pentru Facultatea de Drept ASE! 🎉🚀
La Facultatea de Drept ASE, cercetarea științifică nu este doar o prioritate pentru cadrele didactice, ci și un îndemn adresat studenților noștri de a-și dezvolta abilitățile analitice și de a contribui activ la evoluția domeniului juridic. Participarea în proiecte de cercetare, publicarea de articole și implicarea în dezbateri academice sunt esențiale pentru formarea unor juriști de succes. 📚
Cu această ocazie, suntem încântați să anunțăm apariția numărului 2/2023 al revistei studențești Arena Iuris, o platformă dedicată cercetării tinerilor pasionați de drept. ⚖️
Acest număr aduce în prim-plan următoarele articole:
🔹 G.D.P.R. – O abordare conceptuală – Raluca-Alexandra Badea
🔹 Grupul European de interes economic și Societatea Europeană pe acțiuni - natură juridică și particularități – Radu-Victor Bădeu, Dumitru-Ștefan Militaru
🔹 Constituțiile de la 1791 și 1793. Un studiu comparativ – Vlad Mihail Ghinea
🔹 Soluționarea online a litigiilor în cadrul Uniunii Europene – Andreea-Mădălina Penciu, Camelia-Mioara Grecu, Liviu-Gabriel Pătrașcu
🔹 Infracțiunea de furt. Considerente privind latura subiectivă și formele participației penale – Paula-Elena Stancu, Andrei-Filip Țicu, Paula-Elisa Zori
Acest număr abordează o gamă largă de subiecte de actualitate, de la protecția datelor personale în contextul G.D.P.R., până la analiza comparativă a constituțiilor istorice și soluționarea online a litigiilor în Uniunea Europeană. Fiecare articol reflectă dedicația și efortul autorilor de a explora în profunzime teme relevante și de a aduce perspective noi asupra unor provocări juridice contemporane și, pe cale de consecință, felicităm toți autorii pentru contribuțiile lor valoroase! 👏
🔗https://drept.ase.ro/wp-content/uploads/2024/10/AI-2-2023.pdf
Luni, 28 octombrie, de la ora 15:00, conducerea Facultății de Drept ASE va avea o întâlnire cu studenții anului al III-lea.
Această întâlnire este ultima de acest gen de la începutul acestui semestru, o tradiție a facultății noastre în relaționarea Decanat - studenți, acestea fiind organizate cu scopul de a oferi studenților informații esențiale despre parcursul lor academic, dar si de a răspunde la întrebările referitoare la activitățile viitoare, de a realiza o consultare cu privire la activitățile semestrelor trecute sau chiar de a prelua opinii și propuneri din partea celor pentru care, până la urmă, această facultate a fost creată și funcționează.
📍 Locație: Piața Română nr. 7, etaj 3, sala 304
Vă încurajăm să participați activ, să veniți cu întrebări și sugestii pentru îmbunătățirea experienței voastre universitare.
Ne vedem acolo!
Conferința Internațională „Perspectives of Construction Law” a marcat 10 ani de activitate a Asociației Române de Dreptul Construcțiilor (Romanian Society of Construction Law) – un eveniment dedicat comunității de dreptul construcțiilor, pasiunii comune a profesioniștilor care contribuie la dezvoltarea sa și provocărilor din domeniul juridic 🏛️.
Ovidiu Ioan Dumitru, Decanul Facultății de Drept din cadrul ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI și fondatorul Asociației, a prezentat începuturile și activitatea asociației la nivel național, dar mai ales internațional, iar avocatul Razvan Rugina a vorbit despre viziunea de viitor și planurile organizației, găzduite în noua clădire ASE / Casa Nanu-Muscel. Keynote speaker Roberto Panetta, președintele Asociației Europene de Dreptul Construcțiilor, a apreciat modul în care asociația națională, dar și tânără facultate de drept din cadrul ASE au acționat în domeniul dreptului construcțiilor, dar a punctat și provocările actuale punând accent pe importanța prevenirii disputelor în proiectele rezidențiale și verzi, dar cele privind monumentele istorice, tema conferinței europene de anul viitor de la Napoli.
Evenimentul a avut prevăzute mai multe sesiuni de lucru cu privire la problematica întârzierilor din proiectele de construcții, în prima dintre acestea Andreea Secu a moderat o sesiune captivantă despre provocările întâmpinate de cumpărători, constructori și investitori în finalizarea proiectelor 🏗️, sesiunea moderată de Roxana Vornicu a adus în discuție cauzele întârzierilor în achizițiile publice, în timp ce ultima sesiune, condusă de Mona Soltan, a explorat tendințele internaționale în soluționarea disputelor în construcții, prin contribuțiile unor experți de renume 🎯.
Evenimentul s-a încheiat cu o recepție festivă și o promisiune: să ne revedem curând pentru a continua dialogul pe aceste teme esențiale. Mulțumiri speciale partenerilor noștri pentru sprijin și tuturor celor prezenți pentru contribuțiile interesante aduse domeniului!
📢 Decanul Facultății de Drept ASE, conf. univ. dr. Ovidiu Ioan Dumitru, a fost prezent la evenimentul ocazionat de aniversarea Zilei Europene a Avocaților, organizat pe 24 octombrie 2024 la Palatul de Justiție, Sala Pașilor Pierduți.
🔹 Evenimentul a inclus o conferință organizată sub tema „Avocați independenți, democrații puternice: importanța autoreglementării”, propusă de Consiliul Barourilor și al Societăților de Drept din Europa (CCBE) pentru toate statele membre. Într-un context european provocator, tema subliniază rolul avocaților în menținerea democrației și necesitatea independenței și autoreglementării profesiei.
🌍 Prin prezența sa, domnul decan a reiterat angajamentul Facultății de Drept ASE în promovarea valorilor juridice fundamentale și a independenței profesionale.
Astăzi a avut loc o întâlnire importantă între Decanul Facultății de Drept din cadrul ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI și studenții anului al doilea 🎓. În cadrul discuției, s-au abordat subiecte esențiale pentru organizarea semestrului actual și pentru dezvoltarea activităților academice și extracurriculare. Au fost discutate aspecte precum programarea examenelor, susținerea probelor de verificare, sesiuni științifice și competiții studențești, oportunități de afirmare și dezvoltare profesională și, nu în ultimul rând, reviste studențești.
Așteptăm cu nerăbdare să vedem studenții noștri implicați în activitățile academice și științifice!
Să fie un semestru plin de realizări! 💫
🌟 Florin Niculescu, consultant independent în Adjudecare și Rezolvarea Disputelor în Construcții, va participa în calitate de speaker la Conferința Internațională "Perspectives of Construction Law", ediția a 8-a, care va avea loc pe 25 octombrie 2024!
Cu o experiență de peste 30 de ani în construcții, Florin Niculescu a activat în multiple domenii, de la drumuri și căi ferate până la clădiri civile și proiecte de infrastructură de apă. În prezent, conduce firma SC Ab Initio SRL și oferă consultanță în numeroase proiecte mari de construcții, fiind recunoscut pentru imparțialitatea și profesionalismul său.
🔍 Este Adjudecător Certificat pe lista Președintelui FIDIC precum și pe lista Membrilor Comisiilor de Rezolvare a Disputelor a Președintelui Asociației Romane a Inginerilor Consultanți si a altor organizații internaționale, spre exemplu Disputes Resolution Board Foundation (USA).
Expertiza sa vastă în Condițiile de Contract FIDIC, precum și cunoștințele sale tehnice și juridice solide, fac din Florin Niculescu un lider în domeniul soluționării disputelor în construcții, aducând o contribuție esențială în crearea de legături între experții tehnici și cei juridici.
De asemenea, Florin Niculescu este membru al Disputes Resolution Board Foundation (DRBF) din Statele Unite, al Asociației Române a Inginerilor Consultanți, al Asociației Române de Dreptul Construcțiilor și al grupului internațional de specialiști în Metode Alternative de Rezolvare a Disputelor "Constructions Disputes Resolution Services" din Statele Unite.
📢 Vă prezentăm programul Conferinței Internaționale „Perspectives of Construction Law", care va avea loc mâine, 25 octombrie, începând cu ora 09:30!
Va fi o zi plină de sesiuni captivante și intervenții valoroase din partea experților în dreptul construcțiilor din România și din străinătate. 💡
Nu ratați oportunitatea de a explora cele mai noi perspective din acest domeniu complex și dinamic!
Click here to claim your Sponsored Listing.
Videos (show all)
Category
Contact the university
Website
Address
Pta Romana 6
Bucharest
010374
Opening Hours
Monday | 09:00 - 16:00 |
Tuesday | 09:00 - 16:00 |
Wednesday | 09:00 - 16:00 |
Thursday | 09:00 - 16:00 |
Friday | 09:00 - 13:00 |
Boulevard Expoziției Nr. 1B, Building C/B
Bucharest
Leading business school in Romania for over 30 years http://www.asebuss.ro
Panduri 90
Bucharest, 050663
Programul de Master Psihopedagogia Școlii Incluzive, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București.
Strada Traian, Nr. 179, Sector 2
Bucharest, 024045
CESI organizează masterate în studii culturale și doctorate în studii culturale și filologie la Facultatea de Litere a Universității din București.
Strada Pitar Moș, Nr. 7-13
Bucharest
Pagina oficială a Secției de Limba și Literatura Persană a Universității din București
Calea 13 Septembrie Nr. 13
Bucharest, 050711
Founded in 2008, IHR is part of the Romanian Academy's web of institutes, being the single one founded after 1989. First and best scholarly institution for the academic study of re...
Iuliu Maniu 1-3
Bucharest, 061071
Politehnica University of Bucharest
Bucharest
Este o pagină oficială a UNATC „I.L.Caragiale” București. Prezintă activitatea profesională și realizările absolvenților UNATC, din mai multe promoții. Este și o platformă utilă de...
Bulevardul Expoziției, 30A
Bucharest
Pagina oficială a masterului Sociologie aplicată: Devianță și Ordine Socială - Facultatea de Științe
Strada Căderea Bastiliei, Nr. 2 – 10, Sectorul 1
Bucharest, 010374
MRU - Program de masterat - Facultatea de Management
Splaiul Unirii Nr. 176, Sector 4
Bucharest
Programul de studii Economie si Afaceri Internationale