Psihoterapeut Lorena Sofia Mardale

Sa îmbrățișăm lumina și, deopotrivă, umbra din noi. Sa ne lăsăm călăuziți de lumină și iubire și sa vedem dincolo de întuneric!
Sărbători binecuvântate alături de cei dragi! 💛🍀

Orice e mai ușor cu soare și flori ❤️🙏

Știu cm se simte sa fii blocat în modul de supraviețuire, ca viata sa fie atât de grea, încât sa nu fie loc de frumos. Să nu o poți vedea, deși frumusețea e acolo mereu, susținând-ne în atâtea forme, că altfel nu am putea supraviețui.

Știu cât de ușor se poate pierde contactul asta bun cu vitalitatea și frumusețea, chiar și când viața e bună și nu mai e despre supraviețuire.

Dar mai știu și că se poate recupera contactul cu ele, cu intenție conștientă, sprijin potrivit, efort asumat și responsabilitate. Și reamintirea ca frumusețea e mereu la o privire distanță, acolo gata sa ne (cu)prindă dacă ne lăsăm.

Trimit un gând bun de început de primavara, către voi toți, cei care (încă) urmăriți aceasta pagină, pe care scriu destul de rar în ultima vreme.

In tot valul de informații care circula, atâtea voci care vorbesc peste tot despre sănătatea mintala (și atâta marketing 🤫🫣), recunosc ca m-am simțit uneori redundantă și m-am așezat în tăcere.

Va mulțumesc ca sunteți încă aici și îmi propun sa îmi las mai des vocea sa se aștearnă în scris pentru aceia dintre voi care rezonează cu mine.

Primăvara frumoasa cu bucurie, așezare și renaștere! 🤗💐🍀

Unul dintre exercițiile pe care le fac cu cuplurile cu care lucrez în cabinet este sa ii provoc pe fiecare sa se gândească care sunt modurile în care îl rănesc pe celalalt. Sa se gândească la povestea de viata a celuilalt, la contextul familial în care partenerul lor a crescut, la rănile cu care vine, care dintre ele încă sângerează și pe care chiar ei le apasă, conștient sau inconștient. Pentru ca acest lucru se întâmplă. Inevitabil. În orice relație. Inocenta ne-a trecut demult.

Îmi place mult acest exercițiu, în primul rand pentru ca ii sprijină pe parteneri sa iasă din rolul de victima a celuilalt, din postura care învinovățeste. Pentru ca ii reorientează asupra lor, și nu asupra a ce face sau nu face partenerul. Pentru ca, mai presus de toate, ii poate ajuta sa își asume partea lor de responsabilitate și contribuție la dinamicile disfuncționale care sunt adesea circulare.

Azi, de dragobete, las aici acest mesaj pentru oricine are nevoie sa îl primească. Unul dintre cele mai mari daruri pe care îl putem oferi partenerilor noștri este acela de a ne cunoaște Umbra și a ne împrieteni cu ea. Altfel o vom aduce între noi și nu vom ști de ce ni se face frig.

La cât mai multa iubire conștienta, calda și întreaga! 🧡

Come join me on May 24th for a meaningful conversation with one of the world's most beloved neuroscientists, Dr Stephen Porges. His work on the neuroscience of safety and love changed the way I practice and parent. Also feel free to post questions for us here, as I will select some of the questions beforehand. It's free and you can sign up here below.
https://mailchi.mp/4440fa98e94e/a-conversation-with-dr-stephen-porges-and-dr-mona-delahooke

Sărbători line, cu tihna și cât mai multe momente de maturitate!
Și un pasaj foarte grăitor și valoros dacă ne reunim cu familiile 😇

'We take measures to stay pessimistic about how things will turn out; we remind ourselves on an hourly basis that all relationships are riven with pain, all business ventures are maddening and all families are demented. We aren't being persecuted, this is how things universally are (it's just that other people carefully omit to speak about it). We get less hopeful and - therefore - less bitter and less furious. Of course things are slightly disastrous, of course we have made some terrible mistakes, of course we have been betrayed and treated badly. It's all eminently and supremely normal'

WHAT IS EMOTIONAL MATURITY?

Emotional maturity is a state few of us ever reach - or at least not for very long. But it may help us to try to lay out what some of its constituent parts are so that we have an idea what we might aim for:

- We realise, at last, and with considerable good humour, that we are fools. We are idiots now, we were idiots then and we will be idiots tomorrow. There are few other options for a human being.
- We shed our pride; we realise how much we constantly misunderstand - and never more so than when we start to have faith in our competence and sanity.
- We acknowledge the influence of the body on the mind. We may have sunk into existential despair not because there is anything objectively tragic at hand, but because we are in urgent need of an orange juice or have missed out on an hour of sleep.
- We respect the art of diplomacy and the importance of politeness; we acknowledge that other people might be just as easily hurt as we are.
- We learn, painfully, to use language to give those around us an indication of what is at play within us. We don’t hold it against them that they didn’t understand things we never bothered to teach them.
- We accept that we don’t immediately know how we feel and take the trouble interrogate our deep selves as to their real desires and intentions, probably by lying in bed or in a bath for a long time, pen and paper to hand.
- We acknowledge that it is impossible to be friends with everyone. Attempting to please universally ultimately leads to offending many; so we occasionally disappoint frankly to spare acquaintances the pain of excessive appeasement.- We feel more carefree at the idea of being strange, weird and even in areas ‘perverted’. None of these terms frighten us any longer. Public opinion matters less, because we have seen enough of the shallowness and reflex moralism of crowds. This is our one life - and we’ll be oddballs where we need to be.
- We take our own boredom as a guide. Everyone else may declare it a brilliant book or an extraordinary play. We might toss it aside or walk out.
- We accept that most of what we are was shaped by relatively small events that unfolded before we were ten. We are like goslings who are decisively imprinted by whatever they see just after they emerge from their shells. We go and find a therapist.
- We notice the patterns. Perhaps we don’t need to keep trying to impress older figures of authority; or to fall in love with distant people who are involved with someone else. We acquire a (low-resolution) map of our neuroses.
- There’s a little more delay between feeling something and having to act on it. We might even at times simply observe the feeling and do nothing.
- We can bear to listen. We no longer cut across and say, ‘That reminds me of something…’ just as the other person starts to share their story. We look warmly into their eyes and say, ‘Tell me more, this sounds so interesting…’
- Fewer people strike us as either very good or very bad; we sense the struggle in everyone to keep afloat. We’re all a mixture of the good-hearted and the egoistic. We have less of an impulse to stone wrongdoers.
- We take measures to stay pessimistic about how things will turn out; we remind ourselves on an hourly basis that all relationships are riven with pain, all business ventures are maddening and all families are demented. We aren’t being persecuted, this is how things universally are (it’s just that other people carefully omit to speak about it). We get less hopeful and - therefore - less bitter and less furious. Of course things are slightly disastrous, of course we have made some terrible mistakes, of course we have been betrayed and treated badly. It’s all eminently and supremely normal.
- We cease lamenting our wrong turns: we probably married the wrong person; we almost certainly chose the wrong career. Probably we’re living in the wrong country (and definitely house). We invested in useless things. We befriended unworthy sorts, we made awful errors bringing up our children, we’ve neglected our health. We’d be starting to get it right if we lived to a 1,000 or could do half a dozen practice runs.
- We acquire a correct measure of the difficulties we have imposed on others, especially those we love. We marvel that one or two people have - sometimes - put up with us.
- We realise that there is no manual on how to live. Everyone is making it up as they go along. No one is normal and no one understands more than a fraction of things. We remember Montaigne’s dictum: ‘Even on the highest throne in the world, we are seated, still, upon our arses.’ We get a bit less shy.
- We realise that most experiences are a mixture of hope and disappointment. Even in the most beautiful moments, regret and melancholy are never far away. Nothing is as pure as we crave it to be; much is bittersweet.
- We laugh more richly because we’ve capitulated to the darkest truths.
- We marvel at the passage of the years. Growing old: what a strange thing to have happened to a little boy or girl.
- We have been through a sufficient number of summers and winters to know that things pass, eventually. What looks at one time like a mountain will - over the years - be worn down to a pebble. Some of our greatest losses don’t even register any more. What you’re weeping about today will make no sense a while from now. They say you’ll get over it - and you will.
- We learn to be grateful for the minor things: a quiet evening, a beautiful sky at dawn, a bowl of lemons on a window ledge, the smell of apricots, a kind word or two with a stranger. We grow wary of grand plans and revolutionary ideals. We accept the virtues of an unremarkable life.
- We count it as a good day when nothing significant has gone wrong. We honour states of calm; boring is no longer any kind of dirty word.
- We cease to believe that there’s a party going on elsewhere. We go to bed early.
- We’re less offended by immaturity in others. A small person tells us they hate us and wants us dead: we understand.
- We accept the child within us. We relearn - very slowly - to be crybabys, because so much is sad and so much is beautiful.
- We can’t make this life flawless: we know our genius for visualising perfection and our equal talent for not reaching it. We take it day by day.

This is some of what might contribute to the mindset of that always unfinished and painfully elusive state of genuine adulthood.

Totul gata pentru mâine ☀️🧡🌱

Inca putin timp pana la urmatorul workshop. Te astept cu un mesaj, mai sunt doua locuri de lucru si mai multe in grupul de rezonanta/ suport. Detalii in primul comentariu.

Impartasesc cu voi un curs pe l-am asteptat cu mult entuziasm si nerabdare!

𝐷𝑒 𝑐𝑎̂𝑡𝑒 𝑜𝑟𝑖 𝑛𝑢 𝑡̦𝑖-𝑎𝑖 𝑠𝑝𝑢𝑠 𝑐𝑎̆ 𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑢𝑛 𝑝𝑎̆𝑟𝑖𝑛𝑡𝑒 𝑟𝑎̆𝑢? 𝐷𝑒 𝑐𝑎̂𝑡𝑒 𝑜𝑟𝑖 𝑛𝑢 𝑡̦𝑖 𝑠-𝑎 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑚𝑝𝑙𝑎𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑠̦𝑡𝑖𝑖 𝑐𝑢𝑚 𝑠𝑎̆ 𝑟𝑒𝑎𝑐𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑒𝑧𝑖 𝑖̂𝑛 𝑟𝑒𝑙𝑎𝑡̦𝑖𝑎 𝑐𝑢 𝑎𝑙 𝑡𝑎̆𝑢 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙? 𝐷𝑒 𝑐𝑎̂𝑡𝑒 𝑜𝑟𝑖 𝑛𝑢 𝑡̦𝑖-𝑎 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑓𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙𝑎̆𝑟𝑖𝑎 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑖 𝑟𝑒𝑎𝑐𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡 𝑒𝑥𝑎𝑐𝑡 𝑐𝑎 𝑝𝑎̆𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑖𝑖 𝑡𝑎̆𝑖, 𝑑𝑒𝑠̦𝑖 𝑡̦𝑖-𝑎𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑚𝑖𝑠 𝑐𝑎̆ 𝑛-𝑜 𝑣𝑒𝑖 𝑓𝑎𝑐𝑒?

Domnica Petrovai , psiholog clinician și psihoterapeut, a creat cursul “Cum să fii un părinte bun după o copilărie grea”, ca să te ghideze, cu blândețe și multă știință, în cea mai dificilă misiune a ta, aceea de a fi părintele de care are nevoie al tău copil. În acest curs, a comprimat cei peste 25 de ani de muncă dedicați bunăstării copiilor și familiilor din România și experiența ei de a fi mamă pentru cele două fiice ale sale.

“𝐶𝑢𝑚 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑖 𝑢𝑛 𝑝𝑎̆𝑟𝑖𝑛𝑡𝑒 𝑏𝑢𝑛 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑜 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙𝑎̆𝑟𝑖𝑒 𝑔𝑟𝑒𝑎” este cursul care te va ajuta să schimbi radical dinamica în relația cu al tău copil și cu celălalt părinte, fără certuri care lasă răni, fără luptă de putere și fără fantomele trecului. De azi, îl găsești pe Sinergie.ro (link în primul comentariu).

P.S.

În curs găsești:

✅10 module video
✅10 practici audio
✅Exerciții practice descărcabile
✅Recomandări utile descărcabile

Eu și ancorele mele din cabinet 🧡 🌱😇

Munca de psihoterapeut implica atât multe, pe langa sesiunile de lucru. Unul dintre multele aspecte este acela de a răspunde solicitărilor pe care nu le pot acomoda din lipsa de timp sau pentru ca pur și simplu consider ca alta abordare decât a mea sau alt specialist s-ar potrivi mai bine.

La fel ca mulți dintre colegii mei în prezent, nu mai am spațiu pentru a mai acomoda noi cereri de terapie. Chiar dacă pentru mine a devenit o activitate foarte consumatoare de timp, m-am străduit aproape mereu sa răspund fiecărei cereri care a venit către mine. Îmi amintesc cm o colega spunea ca face munca de centralista, încercând sa conecteze clienti care vin către ea cu alți colegi disponibili. Chiar asa se simte de multe ori 🙈

Am primit de curând acest mesaj care m-a emoționat profund. Am făcut atât de puțin și asta a ajutat totuși atât de mult.

M-a făcut sa reflectez mult la cm încercăm fiecare dintre noi sa schimbam lumea, sa facem lucruri mărețe. Și cum, de fapt, lumea se schimba cu fiecare gest absolut mărunt, de bunătate și umanitate.

🧡

Unfortunately a lot of us weren't taught how to process emotions from a young age. Instead, we learnt to suppress them so the emotions that lay dormant from our childhood usually surface in our adult lives, and these unresolved emotions can at times be triggered by present day situations that we don't always associate with our past emotional distresses. That's why it is extremely important to try and examine each emotion as it arises. By doing so you can gradually heal the wounded child that lives within you, and learn to love the adult that you now are.

~Erin Chatters

art | Amalia Restrepo
https://www.amaliara.com/

Inca 2 locuri de lucru pentru sambata! 🫶
Te astept cu mesaj, daca inca mai stai pe ganduri.
Daca stii pe cineva caruia i-ar fi de ajutor, multumesc ca dai mai departe 🙏

https://fb.me/e/25MbLa5RG

Anul acesta am avut sentimentul ca s-a vorbit și mai puțin în spațiul public despre revolutie. Pare ca și cm cu cât comemoram mai puțin conștient, cu atât o facem inconștient printr-o mulțime de trăiri.
Claudia a pus mai jos o serie de întrebări care sa ne faciliteze aducerea la suprafața conștiinței niște conținuturi psihice care s-ar putea sa ne dea mari bătăi de cap în aceasta perioada, fără sa avem habar unde își au rădăcinile. Pentru poporul nostru, de treizeci și ceva de ani încoace, sărbătorile sunt împletite inseparabil de acest eveniment traumatic colectiv care a fost Revoluția.

Azi a fost ultima zi de lucru pe anul acesta. Îmi este tare drag acest spatiu cald și primitor al cabinetului. E loc aici pentru atât de multe povești și trăiri pe care le însoțesc cât pot de bine. Uneori se acumulează însă multă oboseala și consum, mai ales dacă adun restante la grija pentru mine.
Este un astfel de moment, așa că mă bucur pentru zilele de odihnă ce urmează.

In ultimele săptămâni, în acest spațiu au venit multe povesti și simțiri de copleșire în anticiparea sărbătorilor. Mulți oameni încărcați de presiunea de a fi bine și fericiți, sau, mai bine zis, de a nu simți ce simt de fapt - tristețe, doliu, epuizare, neputință sau disperare. Mereu mă fascinează cât de ușor ne scapă sensul, finețea acestei non-dorinte de a nu simți ce simțim deja. Cât consum, câte resurse se pierd în încercarea aceasta sisifică de a nu simți ce simțim deja... Și cât de simple ne-ar fi viețile dacă am putea sa recăpătăm sentimentul de încredere că, în prezent, ne putem trăi emoțiile în siguranță, că avem dreptul sa simțim tot ce simțim și că putem alege ce e potrivit sa facem cu ce simțim aici și acum.

Știu totodată ca nu este atât de simplu, tocmai pentru ca am învățat atât de devreme sa ne deconectăm de ceea ce am simțit pentru ca era prea mult pentru a ne descurca singuri cu asta.

Asa ca las doar un gând de pus pe gânduri, unul pe care l-am tot grăit în ultimele săptămâni - pentru mulți dintre noi, 'it's not the merriest season of all'... Si este ok să nu fie. Ies la suprafața multe trăiri traumatice, doruri de nealinat și nevoi neîmplinite.
Fiți buni și blânzi cu voi în zilele ce urmează. Alegeți cu înțelepciune cu cine va vedeți și pentru cât timp, luați-vă pauze și spațiu când simțiți nevoia. Sărbători cu acceptare, blândețe și bucurie, atât cât e posibil! 🧡

🎄24 de zile până la Crăciun🎄

Indiferent de cât de încărcat vă este programul zilei, găsiți o oră doar pentru voi doi. Mergeți la o plimbare împreună, stați la o poveste, seara, după ce merg copiii la culcare, citiți împreună. Totul e să țineți tehnologia departe de cuplu. 😉

Veți avea un sentiment plăcut de liniște și bucurie, iar detașarea și distanța se vor dizolva.

❤️Un moment de reconectare, care merită transformat într-o practică zilnică.

🎄Crăciunul și Sărbătorile de iarnă nu sunt despre cine are cel mai mare brad, cea mai împodobită casă și cea mai îmbelșugată masă.

❤️Crăciunul și, în special, perioada de pregătire este despre tine și ceilalți din jur, despre cm te simți bine cu tine, despre cm te conectezi cu ceilalți și despre prezența ta în momentele frumoase care vor să vină.

📜Tocmai de aceea, Școala pentru Cuplu & Mind Education & Sinergie îți propun un alt fel de calendar de advent, cu 24 de practici zilnice, care să te însoțească toată luna decembrie și să te țină departe de stresul cotidian, de certurile în cuplu, de singurătate și excese. Să fii în stare de bine din 1 decembrie și mult după Crăciun.

Rămâi pe fir, de mâine, începe numărătoarea inversă

Un bun reminder pentru mulți dintre noi ☺️🤓

Îmi place foarte mult de Harriet. Mi se pare foarte autentica, asumata, cu doza fix echilibrata de umor și realism. Dacă nu ați citit-o încă, nu dați greș cu niciuna din cărțile ei.

No change will occur in a relationship that is stuck in too much conflict or too much distance unless one person becomes self-focused. Self-focused does not mean self-blaming. It means that you put your energy into observing and changing your part in a relationship pattern that is bringing you pain.

Why should you have to do the work? You don’t. But if you’re unhappy with the status quo and you don’t change your steps in the dance, well, no one else will do it for you.

if you want a recipe for relationship failure, just wait for the other person to change first.

❤️

“Tell your story.
Shout it. Write it.
Whisper it if you have to.
But tell it.
Some won't understand it.
Some will outright reject it.
But many will
thank you for it.
And then the most
magical thing will happen.
One by one, voices will start
whispering, 'Me, too.'
And your tribe will gather.
And you will never
feel alone again.”
L.R. Knost

Nicolae Grigorescu - Portrait of a Little Girl, 1890.