Gabriela Dumitriu - Psiholog/Psihoterapeut

Asociația 𝐀𝐑𝐓𝐄𝐏𝐒𝐘 organizează cursul de fomare continuă
📌”𝐂𝐎𝐏𝐈𝐋𝐔𝐋 𝐕𝐈𝐂𝐓𝐈𝐌Ă 𝐀 𝐀𝐁𝐔𝐙𝐔𝐋𝐔𝐈 𝐒𝐄𝐗𝐔𝐀𝐋: 𝐄𝐗𝐏𝐄𝐑𝐓𝐈𝐙𝐀 𝐏𝐒𝐈𝐇𝐎𝐋𝐎𝐆𝐈𝐂Ă 𝐂𝐋𝐈𝐍𝐈𝐂Ă”
26-28 Ianuarie 2024
𝐅𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭: 𝐨𝐧𝐥𝐢𝐧𝐞, 𝐩𝐞 𝐩𝐥𝐚𝐭𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚 𝐙𝐨𝐨𝐦
(hibrid pentru colegii care doresc sa participe fizic)

📃Curs avizat de Colegiul Psihologilor din România cu 20 de credite de formare profesională

Cursul se adresează psihologilor clinicieni care realizează (sau intenționează să realizeze) expertize psihologice clinice în cazurile de abuz sexual cu victime minore, dar și altor categorii de specialiști care realizează evaluări sau intervenții psihologice în domeniul abuzului.

Formator:
𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥𝐚 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐢𝐮 -– președinte Asociația ARTEPSY; psiholog clinician și psihoterapeut principal, formator, supervizor, cu competență în expertiza psihologică clinică. Experiență de peste 16 ani în domeniul evaluării, intervenției și expertizei psihologice în cazuri de abuz și divorț în cadrul sistemului de protecție a drepturilor copilului și în practică privată; cadru didactic asociat al Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea Spiru Haret.

📌Nr. de ore de formare profesională: 20 de ore/ 20 de credite CPR
📌Cursul este organizat în zilele de vineri (16.00-20.00), sâmbătă (09.00 – 17.00) și duminică (9.00-17.00)

📋𝐂𝐨𝐧ț𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐭𝐞𝐨𝐫𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐬𝐢 𝐩𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐞:

- Consecinţele abuzului sexual asupra copilului, conform stadiului actual al cunoașterii științifice;
- Însuşirea cunoştinţelor şi a definiţiilor principalelor concepte specifice fenomenului de abuz sexual;
- Modele și protocoale internationale de evaluare utilizate în expertiza psihologică a copilului abuzat;
- Structura şi etapele unui proces de expertiză psihologică a copilului abuzat;
- Standardele naţionale şi internaţionale privind evaluarea psihologică/expertiza psihologică a copilului abuzat sexual;
- Interviul expertal si interviul clinic în abuzului sexual - protocoale de intervievare;
- Metodele şi instrumente științifice utilizate în expertiza psihologică; Probe și instrumente de evaluare disponibile în România;
- Metode științifice de evaluare a credibilității declarației minorului în cazurile de abuz sexual;
- Redactarea raportului de expertiză psihologică – corelarea informaţiilor obţinute cu datele rezultate din aplicarea probelor psihometrice; repere privind formularea concluziilor.
- Protocoale de intervenție psihoterapeutică în lucrul cu copilul victimă a abuzului sexual;
- Studii de caz.

Cursul se desfășoară in format online pe platforma Zoom și include atât conținuturi teoretice, cât și exerciții practice pentru formarea și exersarea unor deprinderi specifice activității vizate.

𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐞𝐭𝐚𝐥𝐢𝐢 ș𝐢 informatii suplimentare:
💻 [email protected]
📞0726231833 / 0751116008
📌 Pentru înscriere este necesar să completați formularul de mai jos:
https://forms.gle/B4Dq2KtJLYJMQWQg6

După completarea acestuia veți primi un e-mail de confirmare a înscrierii și detalii.

Cu prietenie,
Echipa ARTEPSY

Împreună, cu teme esențiale pentru comunitate, la conferința "Psihologia în context multicultural".
Despre modele sănătoase de parenting, abordarea integrativă a familiei, peisajul moral al condiției umane în context multicultural, oboseala compasiunii în munca terapeutică și, cel mai important, despre schimbul de experiența între profesioniștii domeniului.

📌 Dragi colegi, la cererea publicului vă anunțăm apariția Ghidului privind evaluarea psihologică în situații de adopții, publicat sub egida Asociației Psihologilor din România 🫶.
Detaliile și link-ul de acces👇🌟

Rolul psihologului în procesele de evaluare a familiilor pentru a deveni familii adoptatoare este unul esential. Contextele în care acestă evaluare se realizează sunt contexte sensibile pentru cei implicați (atât pentru membrii aceleiași familii, cât și ai familiei extinse) iar demersul evaluativ nu este unul facil.

Acest ghid a fost elaborat pentru a fi un instrument de lucru util psihologilor care realizează demersuri de evaluare psihologică în ceea ce privește stabilirea capacității unei familii de a fi familie adoptatoare, sau, în cazul unei contestații, pentru a ghida reevaluarea aceleași familii cu același scop.

Puteți accesa documentul la:
https://osf.io/w9vbf?view_only=141e6019eb4248f385159cecc67ee1d4

Dragi colegi,

Rolul psihologului în procesele de evaluare a familiilor pentru a deveni familii adoptatoare este unul esential. Contextele în care acestă evaluare se realizează sunt contexte sensibile pentru cei implicați (atât pentru membrii aceleiași familii, cât și ai familiei extinse) iar demersul evaluativ nu este unul facil.

Acest ghid a fost elaborat pentru a fi un instrument de lucru util psihologilor care realizează demersuri de evaluare psihologică în ceea ce privește stabilirea capacității unei familii de a fi familie adoptatoare, sau, în cazul unei contestații, pentru a ghida reevaluarea aceleași familii cu același scop.

Puteți accesa documentul la: https://osf.io/w9vbf?view_only=141e6019eb4248f385159cecc67ee1d4

❗ „Predispoziția noastră sau disponibilitatea la abuz are legătură inclusiv cu modelele familiale în care am fost crescuți, care ne creează într-o măsură mare capacitatea de a recunoaște abuzul. (...) Ca să pot să recunosc acele semne, ca să pot să-mi dau seama că mă îndrept către ceva mai grav, e nevoie să am competența de a face asta. Iar competența se dobândește atunci când am crescut într-un mediu în care aceste practici de tip abuziv nu au fost ceva obișnuit. Altfel, pentru mine va fi ceva natural, firesc.", spune Gabriela Dumitriu, psihoterapeut.
👉 Alături de Alka - Asa cm iti place și Poliția Română, derulăm o campania ,,Abuzul lasă semne. Informația vindecă.". Pentru că doar recunoscând abuzului, adolescenții vor putea să clădească relații sănătoase cu cei din jurul lor.
🧡 Mulțumim, Gabriela Dumitriu - Psiholog/Psihoterapeut, pentru că ne ești alături și în acest demers! Citește mai multe în linkul din primul comentariu.

💔 Ca adolescenți, suntem de multe ori puși în situația în care să ne întrebăm dacă o acțiune e corectă sau greșită. Dacă noi am făcut ceva ca să o provocăm. Dacă suntem sau nu în siguranță în anumite cercuri sau relații. Dacă sunt în siguranță colegii noștri.
👉 Hai alături de noi pe 7 decembrie, la ora 18.00 la webinarul „Ce înseamnă relațiile toxice/abuzive și cm pot adolescenții să recunoască abuzul în jurul lor”.
❗ Nevoia acestui webinar, susținut de Gabriela Dumitriu, psihoterapeut, vine din faptul că o treime dintre adolescenţi cunosc tineri implicați în relații de cuplu în care unul dintre parteneri este agresiv. Tinerii se pot înscrie pe site până pe 7 decembrie ora 15.00, iar apoi vor primi un link de conectare: https://www.iscivic.ro/contul-meu/inregistreaza-te.
📚 Webinarul face parte din proiectul ,,Inspectoratul" Școlar Civic, derulat de Fundația World Vision România cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Astazi, la conferinta Asociatiei Psihologilor din Romania, in echipa pluridisciplinara, unde am avut onoarea sa ii am ca invitati pe unii dintre cei mai buni specialisti in domeniu -Magdalena Oncescu, Marian Trușcă, George Visu-Petra, Florina Bicoiu, Mihaela Chiper .
In cadrul temei "Copilul victimă: bune practici în evaluarea și intervenția psihologică în cazurile de abuz sexual", am discutat despre:
-Expertiza psihologică în abuzul sexual – repere în practica clinică, metodologia de evaluare, protocoale de audiere;
- Consecințele victimizării pe termen scurt, mediu și lung;
- Cadrul legal în materia abuzului sexual – instrumentarea cauzelor cu minori, de la suspiciune până la soluționare; obligațiile persoanelor care iau cunoștință de suspiciunea sau existența unui abuz sexual; rolul psihologului în ancheta judiciară; dificultăți psihologice și riscuri pentru copil;
- Problematica credibilității și a riscului de retraumatizare în procedurile specifice audierii și evaluării;
- Competențe necesare, riscuri, probleme și dificultăți întâmpinate în pocedura de expertiză a copilului victimă a abuzului sexual;
- Necesitați privind abordarea psihoterapeutică adecvată a copilului și familiei;
- Medii și oportunități actuale de sprijin a copilului victimă și a familiei, în România;
- Nevoi și direcții în abordarea psiho-juridică a spețelor de abuz sexual.

Copilul victimă: bune practici în evaluarea și intervenția psihologică în cazurile de abuz sexual

Sambata, 13 Nov, ora 10.30

Descrierea evenimentului:
Dezbaterea are ca obiectiv principal atât compatibilizarea practicii psihologice cu obiectivele demersului judiciar, având în vedere faptul că o speță de abuz sexual este, fundamental, o speță penală, cât și stabilirea unor repere de bune practici în abordarea psihologică a copilului victimă a abuzului sexual, de la evaluare la intervenție.
În contextul în care abuzul sexual asupra copiilor reprezintă una dintre cele mai grave forme de violenţă, cu consecințe dramatice pe termen scurt, mediu și lung asupra funcționarii psiho-sociale a victimei, unele dintre ele încă necunoscute pe deplin, cunoașterea dimensiunii actuale a acestui fenomen și exersarea dinamicii multidisiplinare de abordare a acestor cazuri este necesară, dacă nu obligatorie, pentru a acorda sprijin adecvat copilului.
Dezbaterea costituie un precursor al ghidului de bune practici în expertiza psihologică a copilului victimă a abuzului sexual și, în cadrul ei, sunt abordate următoarele teme:
-Expertiza psihologică în abuzul sexual – repere în practica clinică, metodologia de evaluare, protocoale de audiere;
- Consecințele victimizării pe termen scurt, mediu și lung;
- Cadrul legal în materia abuzului sexual – instrumentarea cauzelor cu minori, de la suspiciune până la soluționare; obligațiile persoanelor care iau cunoștință de suspiciunea sau existența unui abuz sexual; rolul psihologului în ancheta judiciară; dificultăți psihologice și riscuri pentru copil;
- Problematica credibilității și a riscului de retraumatizare în procedurile specifice audierii și evaluării;
- Competențe necesare, riscuri, probleme și dificultăți întâmpinate în pocedura de expertiză a copilului victimă a abuzului sexual;
- Necesitați privind abordarea psihoterapeutică adecvată a copilului și familiei;
- Medii și oportunități actuale de sprijin a copilului victimă și a familiei, în România;
- Nevoi și direcții în abordarea psiho-juridică a spețelor de abuz sexual.

Moderator: Gabriela Dumitriu – psiholog clinician/psihoterapeut
Invitați:
Marian Trușcă – procuror, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti
Magdalena Oncescu – psiholog clinician
George Visu-Petra – cadru didactic asociat Universitatea “Babeș Bolyay”, psiholog Curtea de Apel Cluj-Napoca
Mihaela Chiper – președinte Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale – VIS
Florina Bicoiu – psiholog clinician/psihoterapeut

Vă invităm să participați la dezbaterea intitulată: "Copilul victimă: bune practici în evaluarea și intervenția psihologică în cazurile de abuz sexual".

Toți participanții din cadrul conferinței APR au posibilitatea să asiste și să adreseze întrebări invitaților Magdalena Oncescu, Marian Trușcă, Mihaela Chiper, George Visu-Petra, Florina Bicoiu și moderatorului Gabriela Dumitriu.

Asociația Expert Psy organizează ONLINE, în zilele de 3 si 4 Aprilie 2021,
următoarele cursuri de formare continuă (10 credite profesionale/curs):

• 3 Aprilie - EVALUAREA ȘI EXPERTIZA PSIHOLOGICĂ CLINICĂ PENTRU
COPILUL ABUZAT / NEGLIJAT- curs acreditat CPR cu 10 Credite
Tematica cursului:
- activitatea psihologului în domeniul evaluării, expertizei și protecţiei copilului
abuzat/neglijat;
- legislația în vigoare privind abuzul și neglijarea copilului
- definirea abuzului şi neglijării;
- tipuri de abuz: fizic, sexual, emotional; exploatarea; migrația;
- semnele si consecinţele abuzului;
- tulburări determinate de abuz/neglijare (conform DSM): tulburarea reactivă de
ataşament; tulburările anxioase: anxietatea de separare, stresul acut, stresul
posttraumatic; tulburarea depresivă.
- specificul evaluării și expertizei copilului abuzat/neglijat;
- metodologia evaluării și expertizei clinice a copilului abuzat/neglijat;
- formulare utilizate în evaluarea și expertiza clinică a copilului abuzat/neglijat;
- instrumente specifice utilizate în evaluarea clinică a copilului abuzat/neglijat:
- protocolul de interviu in domeniul abuzului;
- TSCC - Trauma Symptom Checklist for Children,
- CSBI – Child Sexual Behavior Inventory;
- utilizarea papusilor anatomice;
- întocmirea raportului de evaluare și expertiză clinică în situații de abuz și neglijare;
- prezentare de cazuri de evaluare și expertiză psihologică clinică a copilului
abuzat/neglijat.

• 4 Aprilie - EVALUAREA ȘI EXPERTIZĂ PSIHOLOGICĂ CLINICĂ ÎN
SITUAȚII DE DIVORȚ ȘI ALIENARE PARENTALĂ - curs acreditat CPR cu
10 Credite
Tematica cursului:
- activitatea psihologului în domeniul evaluării, expertizei și protecţiei copilului și
familiei în situație de divorț;
- legislația în vigoare privind divorțul (stabilirea custodiei și domiciliului, programul
de vizitare, procedura de executare etc.);
- posibile consecințe ale divorțului conflictual;
- alienarea parentală – istoric, definire, criterii de evaluare, prezentare de cazuri;
- specificul evaluării și expertizei clinice a copilului și familiei în situație de divorț;
- metodologia evaluării și expertizei clinice a copilului și familiei în situație de divorț;
- dimensiuni evaluate în abordarea familiei;
- formulare utilizate în evaluarea și expertiza clinică a copilului și familiei în situație
de divorț;
- protocoale de interviu parinte/parinti/copil/alte persoane;
- metode si tehnici de investigare a relatiei parinte-copil;
- instrumente specifice utilizate în evaluarea clinică a copilului și familiei în situație
de divorț (UCCES -Uniform Child Custody Evaluation System);
- evaluarea competențelor parentale - Chestionarul de investigare a competenţei
parentale CCP;
- metode expresiv-creative de evaluare a familiei;
- întocmirea raportului de evaluare și expertiză clinică în situație de divorț;
- prezentare de cazuri de evaluare și expertiză psihologică clinică a copilului și
familiei în situație de divorț.

• Formatori:
• Armand Veleanovici, PhD, psiholog principal, supervizor în psihologie clinică și
consiliere psihologică, psihoterapeut de orientare experientială, coordonatorul
Centrului de Consiliere DGASPC Sector 2 București, practică privată; Fondator al
Asociatiei ExpertPsy si al Centrului de evaluare, expertiză, intervenție psihologică în
situații de divorț. Are competenţe în evaluare, expertiză, psihodiagnostic, psihoterapie
şi consiliere experienţială a copilului, adultului, cuplului şi familiei.
• Gabriela Dumitriu, PhDs, psiholog principal/supervizor în psihologie clinică,
psihoterapeut specialist, psiholog Asociatia ExpertPsy, practică privată. Fondator al
Asociatiei ExpertPsy si al Centrului de evaluare, expertiză, intervenție psihologică în
situații de divorț. Competenţe în evaluare psihologica, psihodiagnostic, psihoterapie
integrativa pentru copil, adult, cuplu, familie si grup.
• Cursurile sunt destinat psihologilor clinicieni, psihoterapeuţilor, consilierilor
psihologici, altor specialisti interesaţi de evaluarea clinică a copilului si a familiei.
• Specialităţile profesionale pentru care se asigură formarea profesională: psihologie clinică, psihoterapie, consiliere psihologică.
• Preț: 250 de lei/curs; 400 de lei participarea la ambele cursuri
• Informații suplimentare și înscrieri:
Psih.Mirela Scarlat
Tel:0721617318.

The Peace of Wild Things by Wendell Berry, animated | The Kid Should See This In this animation by Charlotte Ager and Katy Wang, the poet and novelist Wendell Berry narrates his poem The Peace of Wild Things, a Walden-esque ode to

Were You Raised By A Narcissist? 15 Signs + How It Can Affect You In Adulthood Parent-child relationships are often fraught with drama, but this is different.

Another reason for having loose boundaries is because many of us grew up in emotionally or physically abusive family environments. We learned to say “yes” in order to stay safe or please our caregivers in an attempt to get our needs met. This mostly did not happen, and we grew up feeling like our needs and emotions didn’t matter.

The Childhood Wounds that Keep us from Setting Boundaries. | elephant journal If we don't know what we want and need, how can we communicate this to others and let them know how we want to be treated and loved? This exercise will definitely help with this.

"În cel mai bun caz, după sesizarea unui abuz sexual (exceptând desigur acuzațiile false) se va ajunge la trimiterea în judecată şi la o condamnare a autorului realizându-se, în unele cazuri, chiar despăgubirea victimei. Chiar şi în aceste situaţii, de cele mai multe ori, drumul de la momentul sesizării până la momentul unei eventuale hotărâri de condamnare a agresorului reprezintă pentru copil (şi familia acestuia) un adevărat calvar creat, pe de-o parte, de trauma suferită şi amplificat, pe de altă parte, de modul în care este tratat de autorităţi."

JURIDICE » Abuzul sexual asupra copiilor între indiferenţa şi incompetenţa statului Stiri, articole, cariere, evenimente, jurisprudenta

https://m.youtube.com/watch?v=BVg2bfqblGI

How Childhood Trauma Leads to Addiction - Gabor Maté Gabor Maté CM (born January 6, 1944) is a Hungarian-born Canadian physician. He has a background in family practice and a special interest in childhood devel...

Poveștile noastre nu sunt pentru urechile oricui. Împărtășirea lor este un privilegiu pe care îl acordam și ar trebui ca întotdeauna să ne întrebam asta, înainte să le împărtășim: " Cine a câștigat dreptul de a-mi auzi povestea?". Dacă avem una sau doua persoane în viața noastră care ne pot sta alături și pot crea spațiu pentru poveștile noastre încărcate de rușine (sau durere), și să ne iubească pentru puterea interioară și lupta noastra, suntem incredibil de norocoși.

Gaslighting parents abuse their children by mocking and bullying them. When a child confides in their parent, they hope to receive love and understanding. Unfortunately, children of mentally abusive parents might hear some of the following things instead: “You are too sensitive”, “You are being irrational” and “You sound crazy”. In addition to this, they undermine the accomplishments of their children, crushing their confidence and destroying their self-esteem.

When Parents Gaslight Their Children Instead Of Loving Them Gaslighting and mentally abusive parents have the power to crush their children's confidence and destroy their self-esteem.

"Când ne simțim conectați cu orice, ne simțim și răspunzători pentru orice. Și nu ne putem sustrage. Destinul nostru este legat de destinele altora. Trebuie să învățăm să ducem în spate Universul, altfel ne va zdrobi. Trebuie să devenim îndeajuns de puternici ca sa iubim lumea, dar și îndeajuns de goi pe dinăuntru ca să conviețuim cu ororile ei cele mai crunte." A. Boyd

Dăruiți, dăruiți din preaplinul inimii, mereu.
Sărbători luminoase, să aveți!

„Hei, omule, cu suflet bun,
Frumos e rostul ce-ți revine,
Să fii și tu un Moș Crăciun,
Al celor mai săraci ca tine.”
(Adrian Păunescu)

Trauma bonding refers to the attachment bond that is created through repeated abusive or traumatic childhood experiences with the caregiver, whereby this relationship pattern becomes internalized as a learned pattern of behavior for attachment.

If you experienced abuse from a caregiver who also loved you, then you learned to associate love with abuse. This became the template for how you learned to relate to others and form relationships. So, you expect that in order to feel loved you get abused. Abuse feels like love, and often many become attached to their abusers to feel loved in this way. This is how it works.

How to Recognize the Signs of Trauma Bonding Learn about trauma bonding so you can stop confusing emotional abuse with true love.

"Gabay and colleagues express that their studies indicate that the Tendency for Interpersonal Victimhood is a stable personality trait that is linked to particular behavioral, cognitive, and emotional characteristics. “Deeply rooted in the relations with primary caregivers,” the researchers describe, “this tendency affects how individuals feel, think, and behave in what they perceive as hurtful situations throughout their lives.”

Researchers identify a new personality construct that describes the tendency to see oneself as a victim A new personality construct has been defined that describes people who persistently see themselves as victims within interpersonal conflicts. The research ...

Healthy vagal tone is indicated by a slight increase of heart rate when you inhale, and a decrease of heart rate when you exhale. Deep diaphragmatic breathing—with a long, slow exhale—is key to stimulating the vagus nerve and slowing heart rate and blood pressure, especially in times of performance anxiety.

A higher vagal tone index is linked to physical and psychological well-being. Conversely, a low vagal tone index is associated with inflammation, depression, negative moods, loneliness, heart attacks, and stroke.

Vagus Nerve Stimulation Dramatically Reduces Inflammation Stimulating the vagus nerve reduces inflammation and the symptoms of arthritis.

Schema Therapy for Children and Adolescents training 👩‍💻🤍


&

Conferinta "Pandemia prin ochii copiilor" poate fi vizionata aici:
https://youtu.be/GkSuxCxr24M

Ne bucurăm să vă anunțăm că, în data de 20 noiembrie, începând cu ora 18:30, vom organiza conferința online “Pandemia prin ochii copiilor”, care celebrează Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, aducând în discuție impactul măsurilor impuse de pandemie asupra celor mici.

Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor ne va povesti cate ceva urmând ca apoi să ia cuvântul Mariana Arnautu - Specialist Educatie, Irina Ismail - Director Comunicare al Asociației Conil și Mara Priceputu – Psihoterapeut. Evenimentul este moderat de Raluca Găină, jurnalist Canal 33.
Conferința se va desfășura pe Zoom, înscrierile se pot face pe site-ul http://advu.ro/conferinte/ iar participarea este gratuită. Evenimentul va fi transmis și aici, pe pagina de Facebook a ADVU și pe canalul de Youtube.

Acestă conferință este organizată de Asociația pentru Dialog și Valori Universale (ADVU) în parteneriat cu Radio Itsy Bitsy , Lumina Instituții de Învățămănt si Asociatia Reninco

And what they emphasized was that the biology and neurology of adversity and resilience explain how traumatic and toxic stress can destabilize healthy development. But they also remarked from experience that prevention (or reduction) of toxic stress in pregnant women and children can reduce harmful outcomes – suggesting that through intentional policy changes and action, some ACEs can be avoided or alleviated.

5 Ways Trauma And Poverty Affect Childhood Development Poverty, neglect, housing instability, violence, food insecurity and separation from parents all affect childhood development – and thus, lifelong health. Yet, 13 million children are food insecure and one in six children live in poverty. Here are 5 things to know about trauma and childhood.

Iubirea nu este suficienta. Echilibrul, linistea, impacarea, patternurile de atasament si sanatatea psihica a parintilor, conditiile de mediu si suport, modul in care e manifestata iubirea - toate astea asigura suficienta.

Love is not Enough Your Own Happiness is a Gift to Your Child Parents may need to put their life goals on hold and look after their own emotional needs so that they can create ...

Ana are mere, dar nu intamplator

Ana este, dincolo de un personaj feminin, erou consacrat de abecedar fundamental al generatiilor mature, o persoana, de varsta incerta, cu trasaturi de personalitate, preocupari si abilitati incerte, cu aspect incert , despre care, insa, stim cu certitudine un singur lucru: are mere. Prin urmare, pana la un anumit punct, si eu , si tu, si oricine altcineva, am putea fi Ana.
Simplu de spus, mai ales ca d**a atatea caligrafieri atente ale frazei, in vremuri imemorabile (voluntar), am putea trai un oarecare simt al intimitatii emotionale si cognitive cu acest personaj incert, posesor de elixiruri vitaminizante in forma solid-sferica. Insa afirm ca nu este atat de simplu, deoarece realitatea palpabila a Anei posedand Mere, este rezultatul unui intreg proces anterior, care tine de interioritatea si exterioritatea Anei, proces pe care Ana l-a parcurs pas cu pas, cu determinare, rabdare ritualaica si religiozitate. Tocmai de aceea, cu totii am putea fi Ana, pana la un anumit punct, insa nu toti sfarsim fiind Ana.
In primul rand, Ana nu s-a trezit pur si simplu, intr-o dimineata, avand mere. Merele nu apar din senin in cosul, papornita sau traista cuiva. Insa Ana s-a trezit, probabil, intr-o dimineata, cu un sentiment de nemultumire, insatisfactie difuza, tristete si inadecvare terestre. Si pentru ca este constiincioasa (intr-un mod incert), Ana nu a trecut cu vederea aceasta stare, preferand sa se apuce de cine stie ce nimicuri ca sa-si umple timpul. Ana s-a asezat bland (desi incert) si a inceput sa cugete cu privire la ce simtea. Dispusa sa dedice timp acestei analize, Ana a dat la o parte grijile lumesti, pentru cele metafizice, preferand profunzimea in locul bagatelizarii. D**a ce a cugetat intens asupra senzatiilor care o tulburau incontrolabil, Ana a avut o revelatie, pe cat de banala (aparent), pe atat de inaccesibila ca semnificatie autentica tuturor celor care, eu stiu, sunt obsedati de curatenie sau de cataratul pe blocuri cu cearsaful facut sul : Ana a descoperit ca are nevoi!
Bingo! – veti spune carcotitori– ce mare revelatie e asta? Toti avem nevoi!
Anei, insa, nu ii pasa de acest feed-back, inadecvat si nesolicitat. Pentru ca Ana tocmai a descoperit ca are nevoi dincolo de baza piramidei existentiale cu care toti suntem familiarizati, Ana a descoperit ca are nevoie de mai mult decat atat. Ana are nevoie de sens. Are nevoie de semnificatie. Are nevoie sa fie. Are nevoie sa se simta iubita. Are nevoie sa daruiasca si sa primeasca, in egala masura, deoarece Ana nu a atins inca starea christica de iubire neconditionata si dezinteresata, capabila sa sacrifice tot si sa nu pretinda nimic. Ana inca are nevoi. Ana, in evolutia sa incerta, atat a putut….
Ana are nevoie de mere. Nu de prune, nu de leustean, nu de pere. De mere.
Prin urmare Ana s-a decis sa caute mere. Desigur, s-ar putea scrie o serie de tip jurnal pentru pusti si pustoaice cu titlul: “Ana si merele de aur” sau “Peripetiile Anei in cautarea merelor” sau “Ana si gardianul merelor fermecate”. In orice caz, nu asta ne intereseaza (momentan). Pentru ca din clipa definitiva temporal in care Ana a decis ca are nevoie de mere, cel putin un lucru, din toate incertitudinile sale existentiale, a devenit cert. Avea nevoie de mere, va cauta mere si nu se va multumi cu nimic mai putin decat mere. Pentru ca , vedeti voi, pentru Ana, a avea mere era maximul dezirabil pe calea implinirii sensului personal. Nu avea nevoie de diamante sau rubine, acelea erau nevoile altor Ane sau Ioni sau Valerii, pe cat de valoroase, pe atat de nesemnificative pentru Ana. Nevoia ei precisa era de mere.
Ca orice om constient si coerent cu nevoia sa specifica, Ana a pornit in cautarea merelor. Sigur ca, pe parcursul acestei calatorii, a intalnit multe ocazii de a obtine pere, leustean sau diamante. Sigur ca a fost tentata, uneori sa le accepte. Sigur ca au fost momente cand, aproape descurajata de aceasta cautare, undeva intre speranta si limita convingerii ca merele nu sunt de gasit, a dorit sa renunte. Sa se multumeasca cu ce este, cu ce exista, cu ce sunt ceilalti dispusi sa ii ofere. Insa ceva, nu stiu, numiti-o naivitate, sau poate perseverenta, sau, de ce nu, fidelitate aberanta fata de sine insasi, a determinat-o pe Ana, acest personaj relativ incert, sa continue sa creada ca merita mere. Ca poate obtine mere. Ca merele exista si le va gasi.
Ana a crezut in ea. Ana nu a acceptat mai putin. Ana are mere pentru ca a inteles ca nu e treaba vanzatorului de leustean sa ii faca rost de mere. Treaba lui este sa ofere leustean. Pentru ca nu s-a asezat filozofic sub un par, in pozitia lotus, asteptand sa pice mere. Eventual, intr-o stare de lamentare meditativa, nemultumindu-se pe vecie ca nu pica mere. Ana a stiut ca merele sunt raspunderea ei. Nu a ta, nu a mea. A ei.
Ana are mere pentru ca nu s-a multumit cu pere.
Insa tu, de ce faci, inca, alpinism pe fatada blocului, cu cearsaful facut sul?

Psihoterapia - iesirea din propria capcana

Psihoterapia este, dincolo de orice tip de definitie formala, standardizata, arta de a pune ordine in povestea personala, astfel incat cine suntem, cm suntem, modul in care percepem lucrurile si pe ceilalti, modul in care facem ceea ce facem, sa ne ajute sa dezvoltam relatii interpersonale sanatoase si sa fim bine cu noi insine. Sa iubim si sa muncim in mod sanatos. Sa ne simtim bine atat in relatiile cu ceilalti, cat si in relatia cu sine. Sa ducem existente pline de sens.
Vom urmari in continuare cateva etape pe care le parcurgem, in cadrul acestui demers. Retinem, in primul rand, faptul ca orice solicitare venita din partea unei persoane, pentru o psihoterapie vizeaza, in special, repere legate de comportament. Chiar si in contextul in care persoana resimte dificultati in plan emotional, obiectivul contine, de cele mai multe ori, solicitari privind modificarea sau intelegerea unor comportamente pe care le are si care, intr-un anumit context, produc disfunctii in plan social, personal, ocupational.
Comportamentul este modul in care intram in contact cu mediul, prin urmare prima linie in care vom intampina dificultati care sa ne orienteze catre solicitarea unui ajutor va fi cea de la nivelul comportamental. Fie ca sunt aspecte pe care le sesizam noi insine, fie ca sunt observate si sanctionate de anturaj, ori dificultatile in relatii devin invalidante, tabloul expresiv al starii interioare este cel de ordin comportamental.
Primul pas pe drumul schimbarii: raspunderea personala
Drumul spre o viata implinita are, ca ingredient necesar, sentimentul raspunderii pentru destinul personal, actiuni si comportamente proprii, consecinte legate de acestea si, nu in ultimul rand, control asupra propriei persoane. Maturitatea inseamna raspundere personala.
In psihoterapie, primul pas catre raspunderea personala, constient sau nu, este tocmai faptul ca recunoastem ca avem nevoie de ajutor. Chiar daca afisam un scenariu specific starii de victima, in care acuzam comportamentele celorlalti ca fiind lezante pentru noi, in cadrul demersului psihoterapeutic ceea ce invatam sa dezvoltam este, in primul rand, abilitatea de a ne recunoaste raspunderea personala in ceea ce ni se intampla. Invatam ca avem dreptul sa alegem experientele de viata, comportamentele pe care le avem, contextele in care ne aflam, ne eliberam, trepatat, de scenariile de neajutorare si de repetitiile care ne duc la acelasi rezultat.
Intelegand ce anume din ceea ce ni se intampla reprezinta responsabilitate personala, invatam sa ne asumam majoritatea comportamentelor pe care le avem, ca fiind generate de noi insine, nu atribuite cauzal in exterior. Lesne de inteles faptul ca, devenind constienti de ceea ce generam si auto-generam, devenim, in acelasi timp, mai putin permeabili la influenta externa. Acceptam situatii si actiuni, doar in masura in care acestea corespund credintelor si principiilor noastre, in masura in care sunt in aliniere cu ceea ce credem, simtim, dorim.
Observatorul intern ca factor al schimbarii
In afara de rolul de actor, pe care il detinem pe scena sociala si in care suntem implicati intr-o proportie majora pe parcursul vietii, ceea ce invatam sa dezvoltam in psihoterapie este rolul de observator, sau, mai bine-zis, rolul de auto-observator. Acest rol reprezinta, in sine, acea pozitie, ipostaza, stare interna care ne permite sa ne privim rolul de actor dintr-un unghi care permite analiza acestuia, identificarea erorilor care ne produc nefericire in relatii, a comportamentelor pe care le dorim modificate, a cauzelor acestora, ne permite sa constientizam ca facem lucruri pe care nu stiam ca le facem. Intre ceea ce credem noi despre noi insine si ceea ce reflecta un feed-back extern, este, de multe ori, o diferenta esentiala. Prin dezvoltarea rolului de observator intern, aducem mai aproape capacitatea de feed-back asupra noastra insine.
Concret, atunci cand rolul de auto-observator este activ:
• suntem mult mai constienti de propriile actiuni;
• reflectam mai mult asupra posibilitatii initierii unui comportament;
• ne putem analiza comportamentele in mod aproape obiectiv;
• intelegem manierele in care actiunile noastre ne provoaca nefericire;
• intelegem modurile in care actiunile noastre provoaca nefericire celorlalti;
• suntem mai putin influentabili;
• identificam directii de schimbare a comportamentelor proprii.
Asadar, o premiza importanta in schimbarea comportamentala, este dezvoltarea acelei instante care sa ne permita o analiza a modului in care actionam in situatii. Odata antrenat acest rol, se declanseaza o serie de constientizari asupra modului in care functionam, iar imaginea despre sine devine mult mai apropiata de real.
Comportament si realitate obiectiva- capacitatea de a interpreta realitatea
Ce anume reprezinta comportamentele? Ca raspuns la situatii, stari si nevoi interne, spectrul comportamental se deruleaza in urma unor procesari de tip informational asupra unui anumit context. Modul in care interpretam contextul, insa, este o trasatura individuala, care tine de stilul personal, antrenat in timp.
Cu alte cuvinte, semnificatia pe care o dam unui anumit context declanseaza o serie de trairi si comportamente individuale, ca raspuns nu la situatia in sine, desi, de cele mai multe ori, asa consideram, ci tocmai la semnificatia atribuita realitatii. Prin urmare, comportamentele noastre reprezinta seturi de reactii la ceea ce credem despre aspecte din realitate, nu la realitate insasi, ceea ce explica in mare masura si divergentele de opinii individuale, care conduc cu usurinta la conflicte in relatii.
Asadar, un alt obiectiv in psihoterapie, este reeducarea modului in care semnificam contextele personale si sociale, astfel incat reactiile noastre emotionale si comportamentale sa fie mai mult adaptative decat distructive.
Sa luam, bunaoara, exemplul supunerii fata de autoritate. In acest context, ceea ce opereaza cu rol de cauza a comportamentului de supunere este derogarea raspunderii personale ( raspunderea apartine autoritatii, noi suntem doar executanti) si semnificatia pe care o dam autoritatii (investirea cu putere asupra noastra, reala sau nu). In acest mod, instanta critica este anulata, iar comportamentul individual tinde a urma ordinul autoritatii.
Desigur, functionarea ierarhica este necesara, in virtutea ordinii sociale. Nu la autoritatea legitima, naturala, in context de normalitate ne referim, ci la tendinta individuala de supunere si cedare a controlului asupra propriului comportament, in virtutea unor atribuiri de semnificatii cu rol de autoritate nesustenabila in plan real. In psihoterapie unul dintre obiectivele de crestere individuala vizeaza devoltarea capacitatii de autoritate interna, astfel incat instanta de control asupra comportamentului propriu sa tina de setul de reguli si principii interne, in paralel cu educarea modului in care atribuim semnificatii contextelor externe.
Mastile comportamentale
Pe parcursul dezvoltarii noastre ca fiinte, in cadrul interactiunii cu semenii, in diverse contexte, dezvoltam un set de tipare comportamentale, pe care le vom denumi masti. Mastile au rolul de a ne proteja, iar forma pe care o iau tine de tiparul predominant de interactiune exersat in cea mai mare parte a vietii. Exersate, mastile devin comportamente predominante.
De exemplu, un copil supraprotejat pana la o varsta inaintata va purta masca neajutoratului, solicitand atentie si sprijin in majoritatea contextelor relationale, nu pentru ca are cu adevarat nevoie de ele, ci pentru ca a invatat sa creada ca are nevoie. Stilul individual predominant de comportament, intra in relatie cu alte masti comportamentale, astfel incat interactiunile create in acest context sunt departe de a fi autentice. Masca din care interactionam cu lumea defineste scenariul personal de viata care, de multe ori, este generator de profunda nefericire.
Continuand cu exemplul de mai sus, masca de neajutorat prescrie un scenariu de esec si, de multe ori, respingere sociala, care, neclarificat cu ajutorul psihoterapiei, tinde a se generaliza si a duce catre dezvoltarea unei patologii. Intelegem, in acest context, legatura cu reperele anterioare ( raspunderea personala, observatorul intern, semnificatiile atribuite realitatii), ca facand parte din cadrul general al autocunoasterii si eliberarii personale.
Rolurile comportamentale
In scop ilustrativ, consideram necesara in demersul de fata o scurta incursiune in analiza tranzactionala, in vederea extragerii catorva repere legate de seturile de comportamente asociate anumitor stari interne ale Eu-lui. Urmarim prin acest demers sa completam tabloul, deloc facil, al interactiunilor sociale din perspectiva rolurilor comportamentale.
In psihologia tranzactionala sunt definite trei stari principale ale Eu-lui:
• Eul Copil – reprezinta un set de comportamente, ganduri si emotii inregistrate in urma experientelor din copilarie, seturi de comportamente exersate de noi insine ca si copii, ca raspuns la mediul in care am crescut.
• Eul Parinte – reprezinta un set de comportamente invatate de la adultii in grija carora am fost – parinti sau alte persoane responsabile cu cresterea si ingrijirea noastra.
• Eul Adult – este ipostaza comportamentala matura, adaptata la Aici si Acum.
Fiecare dintre cele trei ipostaze poate lua diferite forme, mai mult sau mai putin pozitive, in cadrul interactiunilor. Ceea ce doresc sa subliniez este ca ansamblul comportamentelor pe care majoritatea dintre noi le avem, poarta in sine influenta incontestabila a experientelor noastre. Suntem, cu alte cuvinte, suma experientelor pe care le-am traversat intr-o forma sau alta, iar reactiile noastre comportamentale devin automatisme in baza invatarii.
In cadrul demersului psihoterapeutic, invatam sa distingem aceste tipuri de comportamente, in acest mod dobandind control asupra lor, fapt care determina modificari substantiale in modul in care se deruleaza scenariul interactiunilor noastre. Relatiile interumane reprezinta seturi de tranzactii de ordin emotional, atitudinal, comportamental. Totalitatea acestor tranzactii si natura lor determina calitatea vietii sociale, relationale, personale. A fi victima sau calau, fericit sau nefericit, acceptat sau marginalizat este o alegere, in masura in care intelegem in ce mod ne comportam si suntem capabili sa ne asumam o schimbare. Tranzactia se face, in primul rand, intre a trai noi insine, sau a ne lasa traiti.
Interinfluentarea comportamentala- oglindirea
Sa ne gandim la o situatie in care cineva in fata noastra soarbe cu nesat zeama unei lamai. Imediat, papilele noastre gustative vor reactiona in concordanta, fara ca noi insine sa realizam la propriu actiunea. Sau ne putem gandi la situatia neplacuta in care un coleg furios relateaza o situatie de nedreptate care i s-a facut. In acelasi timp, incepem sa simtim o stare de disconfort, agitatie, neplacere. Sau, mult mai subtil, ne putem gandi la situatiile in care, in mod inexplicabil, cunoscand o persoana, ne-a fost pe loc simpatica, sau antipatica, sau ne-a inspaimantat. Desi lipsit in mod aparent de fundament logic, comportamentul nostru tinde a se calibra in functie de comportamentul interlocutorului.
O serie de cercetari din domeniul neurostiintelor au evidentiat existenta unor neuroni, denumiti sugestiv “neuroni oglinda”, care au capacitatea de a se activa atat atunci cand realizam o actiune, dar si cand observam pe altcineva realizand aceasta actiune, si declanseaza in corp reactii si comportamente asemanatoare cu cele experimentate de autorul actiunii. Este o teorie care poate explica atat mecanismul capacitatii empatice, dar si pe cel al capacitatii de interinfluentare reciproca. Asadar, daca acceptam ipoteza conform careia ceea ce simtim ne influenteaza comportamentul, atunci unde incepe si unde se termina autonomia comportamentala individuala?
Un alt aspect, care se leaga de cele punctate anterior, are legatura cu a intelege ce anume din celalalt declanseaza in noi insine un anumit tip de raspuns comportamental si nu altul. Relatiile sunt dinamice, orice actiune include si o reactiune, asadar nu putem vorbi de comportament de sine statator, ci de comportamente ca reactii la comportamente, atitudini, contexte.
Stilul comportamental relational si tiparele comportamentale stocate inconstient
Consideram necesar, in cadrul acestei teme, sa ne ocupam cateva momente si de conceptul de stil de atasament, ca baza a personalitatii din perspectiva modului in care intram si iesim din relatii, in virtutea unui scenariu predefinit legat de felul in care ne simtim in siguranta in relationarea cu ceilalti.
Aparitia domeniului neurobiologiei interpersonale, aflat la confluenta dintre domeniul neurobiologiei si cel al psihologiei dezvoltarii asociat cu teoriile atasamentului, permite noi conceptualizari de ordin stiintific legate de modul in care se structureaza si perpetueaza un anumit tip de atasament. Abordarea reprezinta un cadru de referinta pentru intelegerea modului in care sunt integrate experientele parinte-copil in structura personalitatii celui din urma. Prin modul lor de a interactiona cu propriii copii, parintii influenteaza parcursul relational ulterior al copiilor, setându-se, astfel, un scenariu familial al atasamentului.
Un rol deosebit de important in dezvoltarea stilului personalitatii si al interactiunii il joaca procesul memoriei. Astfel, la nivelul conexiunilor neuronale, experientele traite structureaza creierul pe toata durata vietii, dand nastere unor procese asociative care modeleaza comportamentul uman. Cu alte cuvinte, modul in care este tratat un copil de catre persoanele semnificative determina modul in care se formeaza personalitatea sa si maniera in care acesta va relationa de-a lungul vietii. In functie de tipul de memorie predominant pe anumite arii ale dezvoltarii, experientele traite determina raspunsuri automate in diverse situatii.
La nastere (d**a unele studii chiar inainte de nastere) si in primii ani de viata, copilul are la dispozitie circuitele neuronale ale memoriei implicite (inconstiente), acea forma a memoriei care opereaza fara interventie constienta si care faciliteaza internalizarea experientelor traite ca tipare mentale care determina raspunsuri automate. In plus, in aceasta perioada copilul nu dispune de filtre cognitive de procesare a informatiilor, ceea ce determina integrarea experientelor traite ca reprezentând starea de normalitate, indiferent cm anume sunt aceste experiente sub aspectul polaritatii pozitiv-negativ. Ulterior, intre 3 si 5 ani apare memoria explicita autobiografica, odata cu aparitia si consolidarea limbajului, care permite stocarea constienta a amintirilor prin intermediul existentei unui cod designativ (nu putem descrie ceea ce nu intelegem).
Prin urmare, experintele legate de relatia primara cu persoanele semnificative sunt stocate in memoria implicita si devin coduri relationale care scapa controlului constient. Concluzionand, genele si experienta de viata conlucreaza pentru a determina ceea ce copiii devin ca adulti, experientele de atasament reprezentând, din acest punct de vedere, un fundament al personalitatii ulterioare. Cunoasterea acestor aspecte este esentiala pentru cei care ghideaza schimbarea comportamentala, deoarece in acest mod este explicat tiparul de comportament relational al unui individ.
Pentru a realiza o legatura cu conceptele expuse anterior, am sumariza astfel: stilul de atasament se traduce intr-un anumit scenariu relational, care tinde sa se repete in virtutea unor actiuni mai mult sau mai putin constiente ale unei persoane. O persoana cu un stil de atasament nesigur, anxios, se va comporta in relatie intr-un mod care sa confirme scenariul de nesiguranta: responsabilitatea pentru relatie apartine celuilalt, care este privit cu suspiciune, semnificatia comportamentelor celuilalt va fi data in nota nesigurantei, interpretarile fiind in sens negativ, iar actiunile persoanei cu stil de atasament nesigur se vor indrepta catre a provoca in celalalt respingere, confirmand astfel scenariul de viata. A ne cunoaste si intelege propriul stil de atasament, cu ajutorul demersului psihoterapeutic, ne serveste in a intelege de ce ne comportam intr-un anumit fel si a sti ce sa schimbam.
Cum se produce schimbarea
Suntem departe de a fi enumerat toate criteriile de analiza in demersul psihoterapeutic, fie ca vorbim despre contextul comportamental, emotional, sau global. Vom retine, insa, importanta pe care intelegerea propriului comportament o are, in vederea schimbarii acestuia si dobandirii unei relative autonomii asumate.
In consecinta, exista cel putin cateva puncte cheie pe care psihoterapia ne ajuta sa le dezvoltam, in vederea dobandirii unei stari de echilibru si bine psihologic.
In primul rand ne dezvoltam capacitatea de asumare a raspunderii personale pentru majoritatea actiunilor, comportamentelor, relatiilor si contextelor in care ne aflam, astfel incat scenariile disfunctionale de viata se amelioreaza.
Capacitatea de autoobservare si autonaliza devine activa, prin dezvoltarea asa-zisului “terapeut/observator intern”, dobandind astfel capacitatea sa ne vedem si analizam actiunile dintr-o pozitie neutra si sa identificam acele comportamente care ne afecteaza in mod negativ. Invatam sa gandim in termeni alternativi despre ceea ce credem noi ca reprezinta realitate obiectiva, reusind astfel sa dam semnificatii diferite evenimentelor pe care le traversam si sa dezvoltam comportamente adaptative. Invatam sa gestionam tranzactiile interumane in moduri mai constructive, identificand care este pozitia interna din care ne derulam majoritatea relatiilor si dezvoltand noi abilitati de comunicare si comportament adult, matur, in relatii. Ne clarificam pozitia pe care stilul predominant de atasament ne-o determina in relatiile cu ceilalti, astfel incat comportamentele si atitudinile noastre dobandesc mai multa adecvare si responsabilitate.
Sumarizand, am sublinia faptul ca ceea ce procesul psihoterapeutic ne ajuta sa dezvoltam la nivel emotional si comportamental este, in special, capacitatea de a fi autonomi, devenind astfel mult mai raspunzatori in actiunile si comportamentele noastre, ceea ce reduce in mod substantial influenta pe care un factor extern ar avea-o asupra noastra intr-un mod incotrolabil.
Concluzionand, etapele principale ale schimbarii comportamentale sunt:
• Autoanaliza in vederea autocunoasterii si a asumarii raspunderii pentru destinul propriu;
• Constientizarea/intelegerea modului in care propriile tipare comportametale ne impiedica sa fim autonomi;
• Intentia pentru schimbare, care include si renuntarea la beneficiile ascunse pe care starea actuala ni le furnizeaza;
• Schimbarea asumata, in concordanta cu repere mature, echilibrate, autonome.