Corlan si Radulescu Societate Civila Profesionala de Psihologie

Cu Nicoleta Trifu, psiholog sportiv, o româncă stabilită în Olanda, despre performanţă şi educarea ei Nicoleta Trifu este psiholog şi profesează în Olanda. A terminat studii de psihologie şi educaţie fizică şi sport în România, iar în 2000, când a ajuns în Ţara Lalelelor, deşi i-au fost recunoscute diplomele de studii, a început o a treia formare universitară, în psihologie clinică...

Copiii nu vor deveni ca noi dacă-i tratăm ca egali Orice bunic îți va spune că familiile americane s-au schimbat dramatic față de vremurile în care „tații știau ce e cel mai bine”, mamele pregăteau cina fără să întrebe de preferințe, și nimeni nu-i întreba pe copii unde să meargă […]

Hartile sensului. Arhitectura credintei - Jordan B. Peterson Hartile sensului. Arhitectura credintei - Jordan B. Peterson

Jordan Peterson: 3 Hours for the NEXT 30 Years of Your LIFE (MUST WATCH) Subscribe for Motivational Videos Every Weekday, Helping You Get Through The Week! http://bit.ly/MotivationVideoshttps://link.mindsetapp.com/MotivationMadnes...

Signs of autism spectrum disorder are often subtler in older children and adolescents. To read more about the signs and diagnosis, visit https://go.usa.gov/xu5c6.

Există mai mult în viață decât fericirea

În septembrie 1942, Viktor Frankl, un important psihiatru și neurolog evreu din Viena, a fost arestat și transportat într-un lagăr de concentrare nazist împreună cu soția și părinții săi. Trei ani mai târziu, când cei din lagărul său au fost eliberați, cea mai mare parte a familiei sale, inclusiv soția sa însărcinată, au pierit – dar el, prizonierul cu numărul 119104, a supraviețuit.

În bestsellerul său din 1946, „Omul în căutarea sensului vieții”, pe care l-a scris în nouă zile despre experiențele sale din lagăre, Frankl a ajuns la concluzia că diferența dintre cei care au trăit și cei care au murit se reduce la un singur lucru: sensul, o intuiție la care a ajuns devreme în viață. Pe când era elev de liceu, unul dintre profesorii săi de științe a declarat în fața clasei: „Viața nu este nimic mai mult decât un proces de combustie, un proces de oxidare”. Frankl a sărit de pe scaun și a răspuns: „Domnule, dacă este așa, atunci care poate fi sensul vieții?”.

După cm a văzut în lagăre, cei care au găsit un sens chiar și în cele mai îngrozitoare circumstanțe au fost mult mai rezistenți la suferință decât cei care nu au găsit niciunul. „Omului i se poate lua totul în afară de un singur lucru”, a scris Frankl în carte sa, „ultima dintre libertățile umane – aceea de a-și alege atitudinea în orice fel de circumstanțe, de a-și alege propria cale”.

Frankl a lucrat ca terapeut în lagăre și, în cartea sa, dă exemplul a doi deținuți sinucigași pe care i-a întâlnit acolo. La fel ca mulți alții din lagăre, acești doi bărbați erau deznădăjduiți și credeau că nu mai există nimic de așteptat de la viață, nimic pentru care să trăiască. „În ambele cazuri”, scrie Frankl, „a fost o chestiune de a-i face să realizeze că viața încă mai aștepta ceva de la ei; se aștepta ceva în viitor de la ei”. Pentru un bărbat, era vorba de copilul său mic, care trăia atunci într-o țară străină. Pentru celălalt, un om de știință, era o serie de cărți pe care trebuia să le termine. Frankl scrie:

„Această unicitate și această particularitate care disting fiecare individ și dau un sens existenței sale au o influență asupra muncii creatoare la fel de mult ca și asupra iubirii umane. Atunci când se realizează imposibilitatea de a înlocui o persoană, aceasta permite ca responsabilitatea pe care o are un om pentru existența sa și pentru continuarea acesteia să apară în toată amploarea ei. Un om care devine conștient de responsabilitatea pe care o are față de o ființă umană care îl așteaptă cu afecțiune sau față de o operă neterminată nu va putea niciodată să își arunce viața deoparte. El cunoaște acel «de ce» pentru existența sa și va fi capabil să suporte aproape orice «cum».”

Etosul cărții „Omul în căutarea sensului vieții” – accentul fiind pus pe semnificație, pe valoarea suferinței și pe responsabilitatea față de ceva mai mare decât sinele – pare să fie în contradicție cu cultura noastră, care este mai interesată de căutarea fericirii individuale decât de căutarea sensului. „Pentru un european”, scria Frankl, „este o caracteristică a culturii americane faptul că, din nou și din nou, ți se poruncește și ți se ordonă să «fii fericit». Dar fericirea nu poate fi urmărită; ea trebuie să decurgă. Trebuie să ai un motiv pentru a «fi fericit».”

Cercetările au arătat că a avea un scop și un sens în viață sporește bunăstarea generală și satisfacția vieții, îmbunătățește sănătatea mentală și fizică, sporește rezistența, sporește stima de sine și scade șansele de depresie. În plus, căutarea ca scop unic a fericirii îi face, în mod ironic, pe oameni să fie mai puțin fericiți, potrivit unor cercetări recente. „Tocmai căutarea fericirii”, susținea Frankl, „este cea care zădărnicește fericirea”.

Acesta este motivul pentru care unii cercetători avertizează împotriva urmăririi fericirii pur și simplu. Într-un nou studiu, care va fi publicat în acest an într-un număr viitor al revistei Journal of Positive Psychology, cercetătorii au întrebat aproape 400 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 78 de ani dacă au considerat că viața lor are sens și/sau este fericită. Examinând atitudinile pe care aceștia și le-au raportat singuri față de semnificație, fericire și multe alte variabile – cm ar fi nivelul de stres, modelele de cheltuieli și faptul că au copii – pe o perioadă de o lună, cercetătorii au descoperit că o viață plină de sens și o viață fericită se suprapun în anumite moduri, dar în cele din urmă sunt foarte diferite. A duce o viață fericită, au descoperit psihologii, este un fapt asociat cu a actul de „a lua”, în timp ce a duce o viață plină de sens corespunde cu „a da”.

„Fericirea fără direcție caracterizează o viață relativ superficială, egocentrică sau chiar egoistă, în care lucrurile merg bine, nevoile și dorințele sunt satisfăcute cu ușurință, iar încurcăturile dificile sau solicitante sunt evitate”, scriu autorii acestui studiu.

Un text de Emily Esfahani Smith pentru The Atlantic

Din ce în ce mai curios Schimbările din tehnologia comunicării au loc într-un ritm atât de alert încât noi, ca ființe umane, ne mișcăm printr-un noian de mesaje la fel de dens ca un nor de lăcuste. Fiecare nou dispozitiv îl întrece în viteză și acoperire […]

Understanding the Characteristics of Su***de in Young Children Researchers supported by NIMH recently published a study describing the characteristics of su***de in young children and the factors that sometimes precede these tragic events, providing an avenue for future research and intervention.

Teen Su***des: What Are the Risk Factors? - Child Mind Institute Learn about teen su***de risk factors. Child Mind Institute teaches the warning signs of su***de, depression awareness, and teen su***de prevention.

How Chinese philosophy can help you parent | Psyche Guides Confucianism and Daoism suggest ways to guide your children toward meaning and fulfilment rather than wealth and prestige

Key idea: Our kids should not dictate our boundaries and we should not dictate their feelings.

It’s critical, in any system, to know define roles and responsibilities. This helps a system run smoothly. The opposite is true as well: systems break down when members are confused about their roles or when they start impinging on other people’s functions.

Family systems are no different. In a family system, think about roles like this: Parents establish safety through boundaries, validation, and empathy. Children explore and learn, though expressing their emotions and wants.

Here's a challenge for the weekend: Each night, review one difficult moment from the perspective of Family Systems Jobs. Instead of asking yourself, "Did that feel good?" or "Is this normal?" or "Is something wrong with me?" or "Is something wrong with my child?".... ask yourself, "Did I do my job? Did my child do theirs?”

How to learn a language (and stick at it) | Psyche Guides Forget about fluency and how languages are taught at school: as an adult learner you can take a whole new approach

OMG!!!

Cei mai mulți oameni vor realiza acest lucru despre bani când vor avea 60 de ani și vor fi singuri

Problema tehnică este, în mod fundamental, că pilula contraceptivă a modificat radical relația dintre bărbați și femei. A creat o criză de identitate, fapt deloc surprinzător, pentru că s-a deschis o întreagă pleiadă de noi opțiuni și a destabilizat relația dintre bărbați și femei.

Cred că am agravat această situație și prin faptul că nu am făcut aproape nimic altceva decât să le mințim pe femeile tinere, pentru că asta este tot ceea ce le facem tinerelor femei. Știți, le spunem că, în primul rând, cariera este cel mai important lucru în viață, dar nu există niciun fel de dovadă că acest lucru este adevărat. Dacă vă uitați la sondajele de opinie publică standard, veți descoperi că 75% dintre oameni consideră că familia și prietenii sunt cele mai importante părți ale vieții lor. Ei bine, cele mai multe cariere nu sunt cariere, sunt slujbe; câți oameni au o carieră și, chiar dacă ai o carieră, ce te face să crezi că merită să renunți la familie?

Când vei avea 50, 60 și 70 de ani și vei fi singur își vei da seama de asta – și crede-mă, vor fi o mulțime de oameni care se vor confrunta cu această problemă, așa că nu este o soluție să le spui tinerelor femei că orientarea lor fundamentală în viață va fi o carieră; asta este o minciună gogonată.

Nu numai că nu este adevărat din punct de vedere conceptual, pentru că nu așa sunt orientați oamenii, dar este fals din punct de vedere demografic, pentru că ceea ce se întâmplă cu marea majoritate a femeilor, chiar și cu cele care au o profesie, este că, atunci când ajung la 30 de ani, își limitează radical cariera. Ce te face să crezi că slujba ta este atât de acaparatoare și semnificativă? Există o mică parte a oamenilor care au cariere creative foarte interesante, dar ei reprezintă o proporție extrem de mică din populație și, chiar și în cazul acelor oameni, nu mi se pare evident că au vieți care sunt mai bine servite de carierele lor extraordinare decât ar fi servite de aranjamente familiale normale.

Ai nevoie de oameni, ai nevoie de un partener intim. Ai nevoie de copii și nepoți. Lucrurile astea nu sunt opționale. Să le spui tinerelor femei că asta face parte din propaganda patriarhatului opresiv – cu greu le-ai putea face un deserviciu mai mare. Vor descoperi atunci când vor avea 30 de ani de ce firmele de avocatură își pierd toate angajatele în jurul acestei vârste: toate pleacă și își iau slujbe part-time sau lucrează de la nouă la cinci. Nu sunt interesate de funcția de director. Știti cât de greu este să lucrezi pentru asta? Trebuie să muncești 80 de ore pe săptămână.

Cunosc niște bărbați nebuni care lucrează la nivel de conducere în firme. Misterul nu este de ce există doar câteva femei în această funcție, misterul este de ce există chiar și un bărbat în această funcție, pentru că tot ce fac ei este să muncească. Au o responsabilitate imensă și vă gândiți că au multe milioane de dolari și iahturi și libertate și că sunt oameni cu fonduri de economii sau oameni care beneficiază de venituri nemeritate din petrolul din Orientul Mijlociu.

Dar acești oameni de afaceri au mii de angajați de care sunt responsabili și au responsabilități incredibil de grele; plătesc un preț uriaș pentru asta, pentru că tot ce fac este să muncească. Unii bărbați în special și unele femei, dar o proporție mai mică de femei, unii bărbați sunt așa și oriunde îi pui vor munci 80 de ore pe săptămână, pentru că sunt foarte conștiincioși și asta e în natura lor. Nu aș recomanda neapărat acest lucru ca pe o rețetă pentru o viață echilibrată, chiar dacă noi ceilalți am putea fi mulțumiți că există cel puțin unii oameni care sunt dispuși să facă așa ceva – dar să ne gândim la asta ca la o țintă pentru ambiție.

Pur și simplu nu este realist pentru marea majoritate a oamenilor. Cine vrea asta? De ce ai vrea să muncești 80 de ore pe săptămână? Știu următorul lucru: am colaborat cu avocate timp de un deceniu, femei avocat foarte performante, și toate s-au trezit la 29-30 de ani, odată ce ajunseseră partener la firma unde lucrau și s-au întrebat: Ce fac eu aici?

O prelegere de Jordan B. Peterson.

Su***de is complicated and tragic, but it is often preventable. Knowing the warning signs for su***de and how to get help can help save lives. Learn about behaviors that may be a sign that someone is thinking about su***de. For more information, visit https://go.usa.gov/xM4by. ***depreventionmonth

Cauzele atacului de panica - CSID Cauzele atacului de panica?   Iți propun să aflăm împreună care sunt cauzele atacului de panica și mai ales cm poate fi controlat. Specialiștii spun

Care este vârsta potrivită pentru a-i cumpăra un smartphone copilului?
După părerea a trei specialiști

Părinții încearcă de mult timp să-și dea seama când e momentul să-i lase pe copii să încerce pentru prima dată anumite lucruri, pe măsură ce aceștia cresc. Prima dată când merg neînsoțiți spre stația de autobuz. Prima dată când merg singuri cu bicicleta la magazin. Prima slujbă. Permisul de conducere.

Părintele trebuie să decidă, în fiecare situație, dacă prin acordarea unui privilegiu copilului, acesta este gata să-și asume și responsabilitatea care vine odată cu el. Trebuie să cântărească dacă riscurile care însoțesc noua libertate nu depășesc beneficiile pe care le va câștiga copilul. Cu excepția permisului de conducere, nicio autoritate exterioară nu a hotărât o anumită vârstă pentru când un moment prielnic este atins, în general. Părinții trebuie să-și folosească înțelepciunea și să improvizeze.

Natura improvizată a acestor decizii este pronunțată, mai ales că avem de-a face cu o chestiune care nu a existat pe vremea când majoritatea părinților de azi erau copii: când ar trebui să primească un copil primul smartphone?

Care este vârsta potrivită să-i cumperi un smartphone copilului?

Când ar trebui să-i permiți unui tânăr să-și cumpere un smartphone este o întrebare tensionată. Pe de o parte, sunt studii care corelează timpul petrecut de o persoană în mediul online cu rate mai ridicate de depresie și anxietate, iar fiecare adult știe câtă distragere creează propriile lor telefoane - iar adulții nu sunt atât de interesați și conectați social precum copiii lor!

Pe de altă parte, deținerea unui telefon este un lucru crucial pentru relaționarea tinerilor cu prietenii lor în zilele noastre (precum și pentru a facilita munca legată de școală și cea extracurriculară). Împiedicându-i să beneficieze de oportunitățile de integrare printre colegii lor, ar putea cauza același fel de depresie pe care, ca părinte restrictiv, încerci să o previi.

Vârsta medie la care un copil primește smartphone este 10 ani în zilele noastre. Dar este aceasta o vârstă potrivită pentru introducerea unei tehnologii atât de puternice în viețile copiilor? Există o vârstă adecvată de introducere a smartphone-ului, care le permite copiilor să profite de crearea de conexiuni, în timp ce atenuează potențialele efecte negative?

Răspunsul la această întrebare nu ține de știință, însă ne întrebăm cm ar cântări problema niște oameni care au petrecut mult timp studiind impactul pe care tehnologia digitală îl are asupra minților și culturii noastre. (Bill Gates, de exemplu, nu le-a permis niciunuia dintre cei 3 copii ai săi să aibă telefon până la 14 ani). Am contactat 3 specialiști în domeniul tehnologiei pentru a auzi părerea acestora.

Dr. Larry D. Rosen este profesor emerit în Psihologie și unul din autorii cărții ”Mintea distrată: Creiere vechi într-o lume puternic tehnologizată”. “Obișnuiam să spun că 12 ani este vârsta magică a descoperirii rețelelor sociale și a comunicării virtuale cu prietenii. Însă, odată cu pandemia și cu folosirea intensă a telefoanelor de către preadolescenți, pot să spun că 10 sau 11 ani este o vârstă potrivită, dacă copilul nu socializează mult.

Totuși, sunt absolut împotriva folosirii de către copil a unui telefon fără niciun fel de limită sau regulă. Trebuie să fie foarte clar, de la bun început, că telefonul aparține părinților și copilul are privilegiul de a-l folosi atâta timp cât respectă aceste reguli. Asta înseamnă multe discuții între părinți și copii pentru a descoperi aceste limite. Una dintre ele ar trebui să fie interzicerea telefonului până temele sunt finalizate. Alta este setarea unei limite de timp și folosirea aplicațiilor noi doar cu acordul părinților.”

Dr. Adam Alter este profesor de Marketing și Psihologie și autorul cărții: “Irezistibil. Dependența de tehnologie și afacerile din spatele ei”.

“Secretul este să le permiți copiilor folosirea ecranelor cât mai târziu cu putință - însă nu atât de târziu încât decizia ta să îi pună într-o poziție socială dificilă. Este o linie subțire. Nu cred că aceeași vârstă este universal valabilă pentru toată lumea; dar nu mi-aș lăsa copiii să folosească telefonul până când nu ar fi destul de maturi pentru a avea o conversație despre problemele majore: când și cât timp este potrivit, de ce nu folosim nelimitat telefonul, la ce să fim atenți (bullying, abuz etc.), care platforme sunt potrivite și care nu sunt (acestea se vor schimba pe măsură ce copilul crește). Eu cred că mulți copii nu sunt suficient de maturi pentru a putea trece cu vederea stresul care însoțește ecranele, până la vârsta de 15-17 ani; cu toate că puțini copii încep să folosească rețelele de socializare atât de târziu.”

Cal Newport este profesor de Automatizări și Calculatoare și autorul a 7 cărți, dintre care menționăm “Minimalism digital. Concentrează-te pe propria viață într-o lume plină de zgomot”.

“Înclin spre așteptarea până la vârsta de 16 ani, cel mai devreme, pentru a le oferi adolescenților acces nerestricționat la telefon. Până atunci, vor putea folosi un telefon neperformant pentru a putea comunica cu prietenii și familia. Dovezile privind efectele dăunătoare ale jocurilor video și rețelelor sociale asupra creierului hiper social și volatil al adolescenților, sunt îngrijorătoare. În cele mai multe cazuri, este mai ușor să rezolvi problemele sociale ale unui copil fără smartphone la această vârstă, decât problemele cauzate de deținerea unuia.”

Se spune adesea, în acest gen de discuții, că nu există o vârstă potrivită, ci depinde de nivelul de maturitate al fiecărui copil în parte. Și, în timp ce poți alege un interval de vârste de la care să-i dai copilului un telefon mobil, totuși, e dificil de stabilit vârsta minimă de la care să-l primească. Părinții ar trebui să stabilească această vârstă înainte să permită ca mintea și viața copilului (și a familiei, ca întreg) să se schimbe drastic. Pentru că exact asta va face smartphone-ul. Capul le va fi mereu îndreptat spre ecran și nu spre părinți sau lumea din jurul lor.

Niciun scriitor sau profesor nu vă va putea dicta vârsta potrivită a introducerii smartphone-ului în viața copiilor, însă este bine să păstrăm în minte următoarele precauții: începeți cu un telefon care permite doar folosirea mesajelor și apelurilor și vedeți cm se va adapta copilul. Când faceți trecerea spre un telefon performant, discutați despre repercusiunile care îi vor urmări o viață întreagă (“Nu împărtășiți nimic din ce nu ați vrea să afle o lume întreagă”). Accentuați importanța echilibrului dintre comunicarea digitală și cea în persoană, arătând valoarea unei interacțiuni față către față atât prin cuvinte, cât și prin exemplul vostru. Stabiliți limite clare pentru când se poate folosi telefonul (după finalizarea temelor) și când nu se poate (la masă). Unii părinți concep ”contracte” mai oficiale în care trec aceste clauze (și consecințele nerespectării acestora).

Pentru obținerea permisului de conducere, legea stabilește o vârstă minimă și cerințe care includ teorie și practică, totodată; deseori (n.t. în unele țări) adolescentul trebuie să obțină prima dată un permis temporar, care va limita când și cm va putea conduce - de asemenea, se cere prezența unui șofer experimentat pe locul pasagerului. Conducerea unui vehicul este asociată cu pericolul de accidente; la fel, folosirea telefonul are capcanele ei. De aceea, privilegiile care însoțesc telefonul ar trebui să fie precedate de tot atâta instructaj ca și pentru permisul de conducere.

Art of Manliness - What’s the Right Age to Get a Kid Their First Smartphone?

Just a few things our teens love (even if they'd never say it). ❤

Noise. Un defect al judecatii umane - Daniel Kahneman, Olivier Sibony, Cass R. Sunstein Noise. Un defect al judecatii umane - Daniel Kahneman, Olivier Sibony, Cass R. Sunstein

J.R.R. Tolkien on Fairy Tales, Language, the Psychology of Fantasy, and Why There’s No Such Thing as Writing “For Children” “Creative fantasy, because it is mainly trying to do something else (make something new), may open your hoard and let all the locked things fly away like cage-birds.”